Corpuri umane reale expuse la Biblioteca Națională din București. Body Worlds fascinează publicul cu „frumusețea omului între viață și moarte”
- Sandra Salagean
- 15 octombrie 2024, 19:24
Creată de anatomistul și omul de știință dr. Gunther von Hagens în 1977, inventatorul procesului de plastinație, și curatorul Dr. Angelina Whalley, medic și designer conceptual de la începuturile lor, colecția expozițiilor BODY WORLDS a ajuns la București.
Exponatele pot fi văzute începând cu 15 octombrie, la Biblioteca Națională. Din anul 1995, expoziția de corpuri umane plastinate a atras peste 55 de milioane de vizitatori în peste 160 de orașe din Europa, America, Africa de Sud, Asia și Oceania.
Fiecare celulă este conservată cu un tip de polimer
„Body Worlds – Vital” celebrează potențialul corpului uman, complexitatea, fragilitatea și rezistența sa. Vizitatorii expoziției pot explora anatomia, fiziologia și sănătatea umană printr-o serie de plastinați întregi, adică organe individuale și secțiuni ale corpului care oferă o imagine completă a funcțiilor corpului uman, atât în stare de sănătate, cât și atunci când este afectat de boli.
Deschiderea expoziției a avut loc marți, 15 octombrie, în prezența curatorului dr. Angelina Whalley, a directorului Bibliotecii Naționale, Adrian Cioroianu și a medicul cunoscut în mediul online pentru vlogurile sale pe teme legate de sănătate, dr. Mihail Pautov.
Dr. Pautov, fascinat de „Aruncătorul cu lasou”
Uluitoarele exponate sunt greu de descris în cuvinte, iar impactul fiecărui individ cu realitatea vizuală a celui mai ascuns aspect al omului – interiorul său – a fost intens. Dr. Pautov a urmărit fascinat fiecare „piesă” expusă și a subliniat că nu există nicio resursă de studiu de o asemenea precizie în școala de medicină.
„Creierul nostru e foarte interesant, el completează golurile și își imaginează ceea ce nu vedem. Foarte curios, noi ne trăim viețile fără să ne întrebăm ce este dincolo de această piele. Știm că trebuie să ducem un stil de viață sănătos, dar dacă nu înțelegem ce e în interior, nu înțelegem de ce trebuie să facem asta. Expoziția ne aduce aceste informații, ne arată efectele stilului nostru de viață asupra organismului”, a spus medicul Pautov.
Captivat de musculatura unui exponat, dr. Pautov a mai adăugat că sfatul lui cel mai de preț pentru oamenii care vor să-și mențină sănătatea este să meargă foarte des pe jos. Unul dintre exponatele sale preferate se intitulează „Aruncătorul de lasou” și în conceptul acestui plastinat se explică efectele stresului asupra organismului.
Studiul medicinei: atlas versus exponat real
Dr. Angelina Whalley a explicat în deschidere că această expoziție a avut numeroase efecte asupra oamenilor, dar și a științei, având un aport important în dezvoltarea viitorilor medici. Așa cum a exemplificat și medicul Pautov în cadrul discuției, anatomia umană este învățată pe cadavre conservate în formol – care își pierd inevitabil din proprietăți- și atlase, cel mai cunoscut fiind cel al lui Frank Netter.
Exponatele plastinate din cadrul Body Worlds – Vital reușesc să arate în detaliu și, mai ales, în realitate, corpul uman, făcându-i pe mulți să se îndrăgostească de medicină, iar pe cei pasionați - să înțeleagă mai bine „mecanismul” care ne ține în viață.
Exemplul din Japonia despre cum înveți să te prețuiești la adevărata ta valoare
„Foarte mulți copii care au vizitat expoziția noastră au decis să devină medici câțiva ani mai târziu”, a subliniat curatorul expoziției. Dar au existat și alte tipuri de influență asupra psihicului: „Îmi amintesc de o tânără care a vizitat expoziția noastră din Japonia. Povestea ei mă emoționează și astăzi. Mi-a spus: Am încercat să mă sinucid de trei ori de-a lungul vieții mele. M-am simțit mereu inutilă. Dar după ce am văzut expoziția mi-am dat seama că organismul uman e atât de spectaculos, am simțit că am ceva foarte important în interiorul meu. M-a schimbat complet și nu voi mai încerca niciodată să renunț la el”, a mai povestit dr. Angelina Whalley.
De asemenea, mulți au declarat că au renunțat la fumat și la alcool în urma vizitării expoziției.
Plastinația, un viitor fără înmormântări?
Într-o notă mai amuzantă, dr. Whalley a fost întrebată dacă această procedură de conservare a cadavrelor ar putea înlocui înmormântările în viitor și dacă a primit solicitări în acest sens care să vizeze personalități sau oameni influenți.
„Bineînțeles că s-a discutat subiectul acesta, dar în realitate, în cei 30 de ani în care am expus Body Worlds, nu am primit nici măcar o singură astfel de cerere. Cred că toată lumea e de acord că cei dragi trebuie păstrați în amintire așa cum erau când trăiau, nu ca un obiect”, a explicat ea.
În acest sens, pentru a proteja demnitatea umană, niciunul dintre exponate nu prezintă date precum nume, vârstă sau țara de origine. Corpurile aparțin unor persoane care și-au exprimat dorința în timpul vieții de a face parte din acest program. Institutul pentru Plastinație din Heidelberg are în prezent 21.363 de donatori înregistrați (începând cu ianuarie 2024), majoritatea acestora fiind germani.
INFO:
Adresă: BODY WORLDS – Vital | Biblioteca Națională, Bulevardul Unirii nr. 22, București 030833
Program de vizitare: Din 15 octombrie 2024 până pe 26 ianuarie 2025 Luni– Duminică: 10:00 – 20:00 (ultima intrare la 19:00). Închis pe 25 Decembrie și 1 ianuarie.
Bilete: Online la www.more.com , pe site - www.bodyworlds.ro și la casa de bilete începând cu 15 octombrie. Folosiți rezervările în avans pentru a evita timpii de așteptare!
Pentru rezervări de grupuri și clase școlare: E-mail: lm@events.ro
Informații suplimentare despre expoziție la www.bodyworlds.ro