Coronavirusul, agent de marketing pentru „Ciuma” lui Camus

De la apariția virusului, cărțile, filmele și jocurile video care au ca subiect epidemiile au cunoscut o creștere exponențială a vânzărilor.

Imediat după atacurile teroriste din 13 noiembrie 2015, de la Paris, parizienii s-au repezit să cumpere și să citească „Sărbătoarea continuă” a lui Hemingway.

Coronavirusul a adus o creștere exponențială a vânzărilor la „Ciuma” lui Camus în librăriile franceze, relatează BFMTV.

Cartea s-a vândut în 4000 de exemplare în luna ianuarie 2020, cu un vârf la vânzărilor de 1700 de bucăți în ultima săptămână a lunii.

Pentru comparație, în ianuarie 2019, când nu se știa de coronavirus, francezii au cumpărat doar 2000 de exemplare din „Ciuma”.

Și în Italia, vânzările s-au triplat. „Ciuma” se aflăpe locul șase la vânzări la librăria italiană online ibs.it, o situație similară înregistrându-se și pe amazon.it.

Însă romanul cult al lui Albert Camus nu este singura operă care beneficiază de pe urma epidemiei mondiale. „Contagion”, filmul lui Steven Sodebergh, care imaginează o pandemie devastatoare, se clasează pe locul 9 pe iTunes, la nouă ani după premieră.

Jocul video Plague Inc. în care jucătorul trebuie să creeze un virus și să-l răspândească peste tot în lume, cunoaște și el o nouă tinerețe: numărul de jucători a crescut cu 256% în ianuarie, potrivit Steamcharts. El se află pe primul loc și în clasamentul jocurilor cu plată de pe App Store.