Cornelia Rednic, despre secretul în căsnicie, copii și reclame

Sursă Youtube

Nu poți spune Cornelia Rednic fără a te gândi „da Lupu, unde-i?!”. Și vice-versa. Cornelia și Lupu Rednic sunt împreună de 30 de ani, iar cântăreața maramureșancă a făcut declarații surprinzătoare despre secretul mariajului său, copii și reclame.

Cornelia și Lupu Rednic, căsnicie de 30 de ani

De 30 de ani Cornelia și Lupu Rednic sunt împreună și trăiesc o frumoasă poveste de iubire. Ei fac echipă atât acasă, cât și pe scenă, la evenimente, concerte și petreceri.

La începutul relației, cei doi nu au beneficiat de susținerea părinților ei, care au considerat că este prea mică pentru a se căsători.

Cornelia Rednic: A fost un șoc pentru părinții mei

La emisiunea „Viața fără filtru” Cornelia Rednic a spus că: „deși învățam bine la școală și am fost un copil cuminte întotdeauna, nu le-am făcut părinților mei probleme, în afară de faptul că m-am căsătorit la 16 ani.

A fost un șoc pentru părinții mei și o veste deloc îmbrățișată cu drag, care este de altfel normal să fie așa. Eu în locul lor la fel aș face. Însă așa a vrut Dumnezeu, asta a fost soarta noastră, să vină Lupu și să mă așeze pe drumul acesta, pe care eu trebuia să fiu”.

Cornelia și Lupu Rednic nu au copii. Care este cauza

Cornelia și Lupu Rednic sunt împreună de 30 de ani, însă cei doi au decis să nu aibă copii. Artista a dezvăluit că motivul pentru care ei nu au copii este că și-au dedicat timpul carierei, iar acest lucru le-a adus satisfacții.

„Hai să lămurim odată pentru totdeauna. Am ales să nu facem copii pentru că suntem foarte mult timp plecați. Nu faci copii cu gândul să-i ai la bătrânețe. Dacă facem un copil, doi copii, nu o să ne putem ocupa de ei”, a declarat cunoscuta artistă.

Succesul căsniciei de 30 de ani

Cunoscuta cântăreață de muzică populară a fost întrebată care e secretul relației lor. Aceasta a explicat: „Nu cred că există un secret, decât că trebuie să-l tolerezi pe celălalt, să îl respecți, să fii om! Într-o prietenie nu e la fel? Și în prietenie este ca într-o căsnicie.

Sursa foto: Youtube

Mai pot fi prieteni doi oameni dacă nu se tolerează între ei? Trebuie să-l accepți pe celălalt așa cum este, altfel nu faci treabă. Noi suntem diferiți, avem caractere diferite. Secretul… nu e niciun secret! Viața este cu bune și cu rele. Important este să treci peste ele cu maturitate și înțelepciune”, a spus artista

Cornelia și Lupu Rednic au apărut și în reclame

Lupu Rednic, împreună cu soția sa, Cornelia, sunt imaginea unor produse precum un pateu de ficat și un vin moldovenesc. Pentru acestea ei au „închiriat” chipul și vocea. Referindu-se la experiențele acestea, Lupu Rednic  a mărturisit că aceste colaborări aduc beneficii financiare considerabile.

„Da, suntem solicitați în reclame, suntem o familie liniștită, frumoasă. Am făcut reclamă și la o marcă de pateu de ficat, și la vinuri, dar și la un lanț de magazine, numai la mâncare acceptăm colaborări. Și, da, se câștigă bine, bani frumoși, mii de euro, dar ce nu știe lumea este faptul că și taxele sunt mari!”, a declarat Lupu Rednic.