Cornel Dinu a povestit un episode șocant din viața sa. Acesta a explicat o situație în care a fost drogat înainte de a juca un meci cu Steaua. Culmea cea care i-ar fi administrat drogurile ar fi fost o cunoștință de a sa.
Cornel Dinu a trecut prin momente cumplite când era jucător la Dinamo. Una dintre întâmplările nefericite care l-au marcat a fost aceea când cineva l-a drogat.
Trebuia să joace într-un meci cu Steaua, dar cu o seară înainte s-a întâmplat ceva neprevăzut. „Loviturile Miliţiei se declanşaseră. Urma să jucăm, un act de prezenţă, cu Steaua la Bucureşti.
Se aflase la Interne că Valentin ar urma să mă aducă la Steaua, din sezonul următor. Stăteam seara la hotel Dorobanţi, la un şpriţ.
Cornel Dinu a picat în mrejele unei stomatoloage
Pe neaşteptate a apărut o cunoştinţă de a mea, feminină, din Târgu Mureș, studentă la stomatologie. Îmi explică faptul că a venit cu sora ei la câteva cumpărături şi că locuieşte în apropiere.
M-a rugat să o conduc până la adresa respectivă. Cum a doua zi nu era un meci pe puncte, dar şi gentleman şi vulnerabil uneori, am dus-o în apartamentul respectiv. Am mai băut ceva acolo şi brusc, mi s-a rupt filmul. M-am trezit a doua zi, spre seară. Meciul se jucase şi nu ajunsesem la el.
Valentin, Dănilescu, Florentin Marinescu m-au căutat până şi la morgă. Când m-am trezit, după drogul ce mi-l dăduse, m-am dus acasă. Valentin a înţeles, a trecut totul sub tăcere.
Cum a fost recompensată cea care l-a drogat
Mi-a zis: «Am fost îngrijorat să nu ţi se întâmple ceva şi mai rău. Peste un an, când a terminat facultatea, am auzit că studenta fusese angajată, cu grad, ca medic stomatolog al Inspectoratului de Miliţie din oraş".
Pe de altă parte, Dinu a mai povestit în cartea sa ”Jucând cu destinul” că cei din Armata luau jucători pentru Steaua de la celelalte echipe plătind 5.000 de lei.
De altfel, toate aceste lucruri ar fi fost făcute fără ca Valentin Ceaușescu să știe. Iar Nicolae Ceaușescu i-ar fi avertizat pe generalii din Armată că trebuie să se înțeleagă cu cei din Miliție pentru a nu isca scandaluri.