Cornel Dinu a râs de Cristi Borcea. În loc de cărți, avea biblioteca plină cu bani

Cristi Borcea.Sursa foto: Captura video

Cristi Borcea și-a amintit de perioada în care ținea în casă teancurile de bani. Fost conducător la Dinamo, acesta a mărturisit că prietenii săi apropiați erau impresionați de sumele pe care le deținea, dar și de modul în care aceștia erau depozitați.

Cristi Borcea, despre perioada în care ținea în casă teancuri de bani

Fostul patron de la Dinamo a povestit două episoade legate de debutul său în lumea fotbalului. Cristi Borcea a mărturisit că două nume importante din acest sector au fost impresionate de averea sa.

Foto: EEC-Razvan Valcaneantu

Cornel Dinu și Cornel Țălnar au fost în locuința acestuia și au văzut teancurile de bani, care erau aranjate în bibliotecă.

„Eu eram cu Țălnar toată ziua și am mai fost la câteva mese când era președinte la FC Național. În ’94 m-am dus să mă fac arbitru. Țălnar i-a zis asta lui nea Cornel. M-a văzut el cu Dinamo și a zis așa: ‘Nu are cum. Ăsta face ravagii’. Eu, fiind un băiat de bani gata, nu aveam ce să fac cu banii. Țălnar a venit odată la mine în ’91. În loc de bibliotecă aveam bani. Când a deschis și a văzut că în bibliotecă e plin de bani, a fugit din casă. În loc de cărți era plin de bani. A fugit din casă, a crezut că am spart banca. Erau teancuri de 100 de lei”, a spus Cristi Borcea.

Cornel Dinu, vorbe grele pentru fostul patron de la Dinamo

Printre cei impresionați de sumele deținute de Borcea, dar și de modul în care banii erau depozitați s-a numărat și Cornel Dinu. Fostul patron de la Dinamo susține că acesta i-a aruncat cuvinte grele când a văzut teancurile din bibliotecă.

Cornel Dinu. Sursa Foto: EVZ

„Așa i-am făcut și lui nea Cornel în ’98. M-am mutat în Pantelimon. El a venit cu un tablou cadou. Se așază, își aprinde trabucul și zice: ‘Unde e biblioteca’? I-am arătat: ‘Uite nea Cornel, aici e biblioteca’. Nu aveam nicio carte, îți dai seama. M-a luat la înjurături.”, a adăugat acesta.

Cristi Borcea, despre legătura cu fostul antrenor

Cornel Dinu și fostul investitor de la Dinamo au fost prieteni apropiați. În ultimii ani, relația s-a răcit, iar Borcea susține că acesta refuză să comunice cu el.

„Stăteam lângă nea Cornel, din 1995 până în 2000, cred, minim 15-16 ore pe zi. Îl lăsam acasă și îl luam. Acum asta e cea mai mare durere a mea. Nu știu ce să fac. Vorbesc cu el, dar nu iese din casă. Vreau și eu să mai mergem la un restaurant, dar nu socializează.”, a mai spus fostul patron al echipei Dinamo.