Editura Evenimentul si Capital

Corina Crețu PUNE PAIE pe FOC în PSD. Laudă PE FAȚĂ un PRIMAR al PNL

Autor: | | 3 Comentarii | 3510 Vizualizari

Comisarul european, Corina Crețu, a declarat luni că proiectul Podului Centenarului din Oradea este unul „emblematic” și una dintre cele mai mari investiții din perioada actuală de programare 2014-2020.

Podul a fost construit din fonduri europene de coeziune, în valoare de 3.3 milioane de euro.

„Cred că este un proiect emblematic, una dintre cele mai mari investiţii pe perioada actuală de programare 2014-2020, vă felicit pentru această muncă pe care aţi făcut-o în timp record”, a declarat Corina Creţu, cu prilejul inaugurării Podului Centenar.

Potrivit primarului Ilie Bolojan, valoarea finală a podului este de 3,3 milioane de euro, din care 2,6 milioane euro, grant european, diferenţa fiind cofinanţarea locală.

„Profit de acest prilej să mulţumesc Comisiei Europene, prin doamna Creţu, pentru finanţarea pe care a asigurat-o României şi implicit, oraşului nostru, pentru că în fiecare an, de când am intrat în Uniunea Europeană, în medie, ne-am dublat bugetele de investiţii ca urmare a câştigării proiectelor europene. Şi am zis că se cuvine ca acest pod, Podul Centenarului, să aibă arborate toate drapelele din Uniunea Europeană ca o formă de respect pentru contribuţia cetăţenilor europeni la fondurile de coeziune pe care noi le-am accesat”, a declarat primarul Ilie Bolojan.

Podul Centenarului a fost construit în opt luni şi jumătate, cea mai mare structură de acest gen din ţară, un pod în arc, având o susţinere doar pe maluri, lung de 80 de metri, lat de 18 metri, cu două benzi de circulaţie, a câte 3,5 m, iar trotuarele largi, de 3 metri, deservesc atât pietonii cât şi bicicliştii, conform Agerpres.

Nadia Comaneci, DRAMA unei mamei campioane! Copilul ei a venit la ea si... Continuarea e sfasietoare!

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI