Inundaţiile au eclipsat ziua referendumului în Marea Britanie. După o furtună ce practic a zăpăcit transportul în comun, cei mai mulţi londonezi vorbeau pe stradă şi în transportul în comun despre ravagiile pe care le-a făcut furtună şi mai puţin despre votul istoric ce urmează să le schimbe viaţă.
Nici nu e de mirare, în urmă ploilor torenţiale şi a fulgerelor ce au lovit în mai multe zone, mai multe staţii de metrou a fost închise şi mii de londonezi au întârziat şi chiar n-au mai ajuns la serviciu. Trenurile au avut întârzieri de până la o oră şi din minut în minut puteai să afli că trenul pe care îl aştepţi poate să nu mai vină.
Haosul a durat până seară, când oamenii s-au îndreptat către casă, tot pe ploaie, prin staţiile de metrou funcţionale, dar încă pline de apă. Transportul public a avut întârzieri foarte mari, iar călătoriile au durat de trei ori mai mult faţă de cum era obişnuit. Surprinzător însă, chiar dacă oamenii găseau porţile închise, sau li se spunea să stea la coadă până le vine rândul, nimeni nu a protestat, nu s-au îmbulzit.
Grupurile pro sau contra rămânerii în Europa şi-au continuat campania şi în ziua votului. Străzile Londrei erau însă pline de activiştii pro europeni care împărţeau pliante şi stikere cu I,m în şi I voted remaIN. Majoritatea celor care s-au implicat în campanie erau născuţi în alte ţări, dar trăiau în Londra de zeci de ani.
KATARINA stă în Londra de 28 de ani. Dacă plecăm toţi mâine, ţară asta rămâne fără specialişti. M-am născut în Germania dar de aproape 30 de ani muncesc aici şi plătesc taxe în Marea Britanie. Spitalele sunt pline de medici şi asistente din alte ţări. Dacă mâine pleacă toţi, să vedem cine mai asigura asistenţă medicală.
Colegul ei, care împarte flayere câţiva metri mai încolo, în faţă Bank of England, este din Spania, dar a venit aici de aproape 20 de ani. Aflând că suntem din România ne spune că angajaţii unui magazin cu specific românesc, aflat în centru, au fost ameninţaţi şi intimidaţi că, după referendum, vor fi daţi afară din Marea Britanie.
Szymon a venit din Polonia în 1972. Bărbatul s-a implicat serios în campania de informare şi spune că tineretul nici nu vrea să audă că Marea Britanie ar putea ieşi din UE, mai ales că mulţi tineri englezi au ales să lucreze în alte ţări din Europa.