Coreenii au construit submarinul personal

The Ego e o combinaţie între o barcă şi un submarin. Călătoria poate dura între 4 şi 8 ore, iar cei care au fabricat hibridul spun că nu există niciun pericol, geamul cabinei de unde se poate observa priveliştea mării e făcut dintr-un material acrilic special, care rezistă la presiunea apei.

Dacă sunteţi fascinaţi de adâncurile mării, dar nu suportaţi costumul de scafandru şi faptul că depindeţi de un tub de aer, puteţi de acum avea confortul unui submarin. Nu e vreunul de război, cu torpile, scos din artileria militară, ci de un submarin personal, special conceput pentru turism subacvatic. Ideea aparţine unei companii coreene, Raonhaje, care s-a gândit că ar fi multe familii care şi-ar dori să exploreze adâncurile mării.

Ce-i drept, submarinul coreean nu ajunge la adâncimi foarte mari, practic e ca şi cum ai sta sub barcă. The Ego Compact Semi-Submarin este compus din două părţi: una de sus, care seamănă cu o barcă, şi partea de jos, o cabină cu pereţi transparenţi, care intră în apă şi de unde se pot observa frumuseţile adâncurilor.

Călătoria cu minisubmarinul poate dura până la 8 ore la viteză mică şi 4 ore la viteză maximă. În ceea ce priveşte cabina, coreenii spun să nu vă faceţi niciun fel de grijă pentru că sunt făcuţi dintr-un material acrilic special, rezistent la presiunea apei. "Ego ajută pe oricine să exploreze marea uşor, în mod convenţional. Nu trebuie să ştii să înoţi şi nici nu sunt operaţiuni complicate de navigare. Poţi coborî în submarin sau foarte bine poţi folosi zona de deasupra şi să pescuieşti sau să priveşti largul mării", spun coreenii în prezentare.

Până acum, asiaticii nu au prezentat şi un preţ al submarinului personal, însă dacă te interesează atât de mult acest vehicul şi întrebi de el, cu siguranţă ţi-l permiţi.