Folosirea oricărei arme nucleare sau atacul asupra oricărui aliat al SUA va duce la distrugerea Coreei de Nord, a amenințat un înalt oficial american.
Secretarul american al Apărării, James Mattis, a avertizat sâmbătă că Coreea de Nord s-ar expune la „o reacţie militară masivă” dacă ar utiliza o armă nucleară, transmite AFP.
„Orice atac contra Statelor Unite sau contra aliaţilor noştri va fi înfrânt”, a declarat, într-o conferinţă de presă, James Mattis, care efectuează o vizită în Coreea de Sud.
„Orice folosire a armelor nucleare de către Nord va provoca o reacţie militară masivă, eficace şi zdrobitoare”, a mai spus oficialul american.