Directorul pentru informaţiile naţionale ale SUA, Dan Coats, a apreciat joi că denuclearizarea în Coreea de Nord este posibilă tehnic în interval de un an, dar precizat că o astfel de evoluţie este improbabilă.
La forumul de securitate de la Aspen, în statul Colorado, lui Coats i s-a cerut să comenteze afirmaţia lui John Bolton, consilier naţional pentru securitate al Casei Albe, că Phenianul şi-ar putea elimina într-un an programul de înarmare nucleară. Şeful comunităţii americane de informaţii a răspuns că „este posibil tehnic, dar probabil nu se va întâmpla", iar în sprijinul opiniei sale a menţionat şi poziţia secretarului de stat al SUA, Mike Pompeo, care "a spus clar că este greu, că va dura ceva timp".
Coats a explicat că Pompeo a proiectat un interval de timp mai lung. "Este un proces mult mai complicat decât cred majoritatea oamenilor", a adăugat el, conform Agerpres.
Întâlnirea preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, pe 12 iunie, a fost urmată de o vizită a secretarului de stat Pompeo la Phenian la începutul lui iulie. Kim a promis denuclearizarea, dar potrivit agenţiei Reuters, nu s-au observat acţiuni concrete în această direcţie.
Marţi, Trump a declarat presei că "nu e nicio grabă" şi nu există limită de timp pentru negocierile cu Coreea de Nord pe tema denuclearizării.
Dan Coats şi-a exprimat scepticismul: "Nu cred că ar trebui să continuăm cu presupunerea că toate acestea vor da rezultate. Însă, având ocazia de a încerca să reuşim aici, în loc de posibilitatea de porni la război cu o ţară potenţial înarmată nuclear şi a ceea ce am evaluat ca un lider oarecum instabil, de ce să nu facem o încercare?".