Coreea de Nord, care s-a angajat în cadrul unui summit istoric să se îndrepte spre denuclearizare, ar încerca în prezent să ascundă activităţi nucleare de SUA
Indicii obţinute după summitul de la 12 iunie între preşedintele american Donald Trump şi liderul nor-coreean Kim Jong Un par să dovedească existenţa unor centre secrete de producţie şi dezvoltare de metode destinate a disimula fabricarea de arme nucleare, a scris cotidianul, citând oficiali americani sub acoperirea anonimatului, conform unor informaţii publicate sâmbătă de Washington Post, scrie Agerpres.
Conform acestor surse citate de Washington Post, Coreea de Nord intenţionează să păstreze o parte din stocul său de materiale nucleare şi de centre de producţie ascunzându-le de SUA.
Acest lucru ar însemna că Phenianul urmăreşte să îşi continue programul său nuclear, deşi s-a angajat faţă de Washington să se îndrepte spre denuclearizare.
La summitul de la 12 iunie din Singapore cu Trump, Kim s-a angajat să acţioneze în direcţia denuclearizării Peninsulei Coreene.
Însă modalităţile unei astfel de denuclearizări nu au fost definite clar. Summitul nu a dus la stabilirea unui calendar exact privind distrugerea arsenalului nuclear nord-coreean.