Coreea de Sud a respins în mod oficial propunerea Japoniei de a-şi rezolva în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) litigiul în legătură cu un mic arhipelag asupra căruia ambele state îşi dispută suveranitatea, au informat joi surse oficiale.
Seulul i-a înmânat joi unui diplomat japonez în capitala sud-coreeană o telegramă diplomatică în care respinge propunerea autorităţilor nipone, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului sud-coreean al Afacerilor Externe, fără a face alte precizări.
Nota stipulează că în opinia Coreii de Sud nu există niciun litigiu cu privire la aceste insule din Marea Japoniei, numite Dokdo de Seul şi Takeshima de Tokyo, suveranitatea sa fiind incontestabilă, potrivit agenţiei de presă Yonhap.
Japonia i-a propus de două ori Coreii de Sud, în 1954 şi 1962, să-şi soluţioneze diferendul teritorial în faţa CIJ, la Haga, însă Seulul a refuzat de fiecare dată, aminteşte AFP, preluată de Agerpres.
Relaţiile dintre cele două ţări au avut încă o dată de suferit după vizita pe 10 august a preşedintelui sud-coreean conservator Lee Myung-Bak pe insulele disputate.
Preşedintele Lee a avertizat totodată că împăratul Japoniei, Akihito, nu poate veni în Coreea de Sud decât dacă îşi va cere scuze pentru atrocităţile comise de forţele de ocupaţie nipone în timpul colonizării peninsulei coreene (1910-1945).