„COREEA DE NORD se pregătește de RĂZBOI”

Liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, a asistat la exerciţii ale forţelor aeriene pe care le-a calificat drept „pregătire de război cu Statele Unite şi Coreea de Sud”.

Exerciţiile au avut loc la o bază aeriană militară situată în apropiere de oraşul-port Wonsan (sud-est) pentru a marca 62 de ani de la semnarea armistiţiului de la sfârşitul războiului coreean 1950-1953, a informat agenţia de presă oficială nord-coreeană KCNA, scrie Agerpres.

Potrivit acesteia, exerciţiile sunt destinate să ducă la o „schimbare radicală în manevrele de pregătire de război”, pentru „a regla conturile cu imperialiştii americani şi grupul de marionete sud-coreene (...), care incită la confruntare între compatrioţi”.

Peninsula Coreea se află la „un pas de război”, a cărui amploare ar putea fi similară conflictului din 1950-1953, a declarat, la rândul său, şeful Statului Major al armatei nord-coreene, Ri Yong-gil, acuzând SUA şi Coreea de Sud 'de proferarea de minciuni' şi de escaladarea 'isteriei militare'.

Aceste declaraţii intervin în contextul în care ambasadorul nord-coreean la Beijing, Ji Jae-ryong, a anunţat că regimul de la Phenian nu intenţionează să reia negocierile cu Statele Unite ale Americii cu privire la programul său nuclear.

Diplomatul nord-coreean a cerut cu această ocazie SUA şi Coreii de Sud să renunţe la manevrele comune în Peninsula Coreea, planificate pentru săptămânile următoare.