Coreea de Nord prinde CURAJ după atacul lui Trump din Siria: ''Se justifică NECESITATEA bombei atomice''

Atacul SUA în Siria oportun doar pentru unii. "Justifică de 1 milion de ori că e necesară continuarea programului nuclear pentru dotarea cu bomba atomică în Coreea de Nord". Referirea este făcută de media locală citând un purtător de cuvânt al ministerului de Externe din Pyongyang.

Mai exact, "Liberul" dat de preşedintele Donald Trump s-a petrecut chiar în timp ce primea în Florida pe preşedintele chinez Xi Jinping, pe care l-a avertizat: "ori aveţi voi grijă de Coreea de Nord, ori o vom face noi recurgând la o acţiune militară".

Astăzi, purtătorul de cuvânt al ministerului de Externe a adăugat că ''arogându-şi în mod înfumurat titlul de superputere, SUA au ales să lovească ţări fără arme nucleare, iar administraţia Trump nu face excepţie la această linie de conduită. Atacul sirian ne aminteşte cu duritate că numai puterea noastră militară ne va proteja de o agresiune imperialistă şi pentru asta vom întări forţele noastre de autoapărare pentru a face faţă din ce în ce mai numeroaselor acte de agresiune ale SUA'', a concluzionat purtătorul de cuvânt.
Până în prezent Coreea de Nord a efectuat 5 teste cu explodarea tot atâtor dispozitive atomice, dintre care două anul trecut, iar imaginile din satelit adunate de americani lasă să se înţeleagă că se pregăteşte al şaselea experiment, violând astfel legi internaţionale şi riscând sancţiuni ale ONU.

În acelaşi fel, Pyongyang a demonstrat că nu are nicio intenţie să oprească propriul program de rachete nucleare cu obiectivul clar de a reuşi construirea unui vector balistic intercontinental pe care să monteze un focos nuclear  miniaturizat capabil să fie ataşat în ogivă şi lansat la mii de km distanţă.

Trump a declanşat în paralel cu atacul din Siria, nevoia nebună de înarmare a celor mai greu de stăvilit lideri politici, dovedindu-se până în prezent că în Coreea de Nord nu se respectă niciodată înţelegerile internaţionale, iar acum, speculează... explicând de ce este  necesară bomba atomică. Vin vremuri tulburi, asta e cert.