Ne aflăm aproape de o catastrofă mondială dar nu reuşim să ne potolim râsul când vedem imaginile cu dictatorul Kim. E ceva irezistibil atunci când o vedem pe acea ştiristă cu mimica sa facială şi vocală, poziţia sa şi în hainele sale. Comică este faţa de prost a dictatorului, surmontată de un păr compact, ca o perie, comic, făcut parcă din cauciuc, furios şi arogant care se joacă de-a războiul cu lansatoare de rachete.
Comică şi exultanţa infantilă a generalilor, care pentru a-i intra în voie, la fiecare rachetă sau bombă care explodează, bat din palme frenetic şi caută privirea Scumpului Lider pentru a se bucura de bunăvoinţa sa, de capriciile unui tovarăş de joacă.
Mai puţin comic este poporul coreean, potrivit uzanţelor regimului, constrâns la entuziasm şi participant la parade militare şi de război ale tării lor, simulând orgoliu, exultând şi aparent interesat la maxim.
Din păcate e atât de comic ce vedem, parcă e o ficţiune. Vedem cum Antonio Razzi (politician italian) desemnat să trateze cu Coreea de Nord şi coama lui Trump prezentată alături de fălcile dictatorului de la Phenian, aduce mai degrabă cu un gag, parcă vedem pe Ton şi Jerry.
Totul ar fi ridicol dacă n-ar fi în joc soarta planetei, dacă n-am fi în situaţia unei crize mondiale. În care de fapt nu credem, fiindcă pare prea copilăresc să luăm în considerare posibilitatea unui război ''din motive inutile'', doar pentru a face pe cocoşul unul în faţa celuilalt (...).
Nu trebuie să contaţi prea mult pe distanţe într-o lume interconectată şi interdependentă şi mai ales nu speraţi că Europa va fi exclusă. Până acum singura ţară din lume care a folosit bomba atomică împotriva unui popor a fost America.
Gluma ca glumă, dar aici e vorba de bombe adevărate, iar capetele acelea sunt pătrate cum se spune în popor. Şi totuşi aud repetându-se ca o mantră disperată şi spirituală că la noi, pentru a reface Italia e nevoie de cu totul altceva în afara populiştilor cu pieptul umflat. Italiei îi trebuie un Kim, păpuşarul bombastic care ar putea folosi rachete pentru a rade până la rădăcină tot răul nostru. Iată-l pe ''Bombo'', soseşte!" a scris editorialistul Marcello Veneziani.