Coreea de Nord, în pragul sărăciei. Kim Jong-un recunoaște: Trebuie să ne lansăm într-un alt „marș greu”

Sursa: Arhiva EVZ

LA REPUBBLICA . Dictatorul nord-coreean a făcut anunţul în timpul conferinței de partid. ONG-ul Human Rights Watch avertizase cu câteva zile mai devreme despre lipsa dramatică de alimente din țară

Liderul nord-coreean Kim Jong-un a cerut populației să se pregătească pentru „o criză dificilă”, comparând vremurile care vor veni cu foametea cumplită care a lovit țara în anii '90. Se estimează că atunci au murit aproximativ 3 milioane de oameni.

Coreea de Nord se confruntă cu o criză cu multiple surse: este afectată de sancțiuni internaționale din cauza programului său nuclear, și-a închis granițele din cauza pandemiei și până şi comerțul cu China este în impas. „Trebuie să ne lansăm într-un alt «marș greu»”, a declarat Kim la o conferință a Partidului Muncitoresc, referindu-se la foametea care a lovit Coreea de Nord după prăbușirea Uniunii Sovietice.

La începutul săptămânii trecute, liderul nord-coreean avertizase deja că țara se confruntă cu „cea mai gravă situație existentă vreodată” și cu „numeroase provocări fără precedent”.

„Marșul greu” a fost o campanie de propagandă lansată în 1993, care-i îndemna pe nord-coreeni să se inspire din dificultățile pe care fondatorul dinastiei, Kim Il-sung, bunicul lui Kim, le-ar fi întâmpinat împotriva colonizării japoneze.

Despre situaţia dramatică în care se află acum populația nord-coreeană se vorbea deja de câteva luni. Mai ales în orașele aflate la granița cu China, acum închisă, unde contrabanda era o sursă de venit pentru multe persoane. Prețul grâului a crescut: un kilogram ajungând să coste cât salariul pe o lună.

Lina Yoon, de la Human Rights Watch, relatează BBC, a publicat recent un raport care citează anonim contacte nord-coreene: „De cel puţin două luni nu mai soseşte mâncare din China. Sunt foarte mulți cerșetori, iar la frontieră unele persoane au murit de foame. Nu este săpun şi nici pastă de dinți".

https://www.repubblica.it/esteri/2021/04/09/news/corea_del_nord_kim_jong-un_ammette_prepararsi_a_tempi_duri_onu_seria_crisi_alimentari_-295656629/