Coreea de Nord a câștigat 200 de milioane de dolari prin nerespectarea sancțiunilor ONU și cooperează cu Siria pentru a face arme

ONU-ul a descoperit că Phenian a câștigat 200 de milioane de dolari, din ianuarie până în septembrie 2017, din exporturi, deși acestea sunt interzise. Țara a câștigat bani din transporturile de cărbune, fier, oțel și alte mărfuri către China, Malaezia, Coreea de Sud, Rusia și Vietnam, potrivit unui raport ONU. După testele militare Statele Unite impuseseră sancțiuni mai severe pentru Coreea de Nord.

Nerespectarea totală de către Coreea de Nord a sancțiunilor Organizației Națiunilor Unite a adus țării aproape 200 de milioane de dolari prin exportul mărfurilor interzise, în primele nouă luni ale anului trecut. Un raport al ONU, emis vineri, a acuzat Phenianul că a lucrat cu Siria pentru a dezvolta arme chimice și balistice, împreună cu Myanmar. Raportul, preluat de Daily Mail,  a constatat că există mai mult de 40 de transporturi din Coreea de Nord, care nu au fost raportate anterior, între 2012 și 2017 către Centrul de Cercetări Științifice și Cercetare din Siria - organismul responsabil pentru programul de arme chimice al țării.

De asemenea, s-a constatat că statul nord coreean a continuat să câștige bani prin exportul de cărbune, fier, oțel și alte mărfuri care sunt interzise în temeiul sancțiunilor ONU în perioada ianuarie-septembrie a anului trecut. Transporturile de cărbune au fost livrate către o serie de țări, inclusiv China, Malaezia, Coreea de Sud, Rusia și Vietnam, folosind o "combinație de tehnici multiple de evaziune, rute și tactici înșelătoare", se arată în raport.

Anul trecut, Consiliul de Securitate al ONU a votat impunerea unor sancțiuni mai stricte și extinderea interzicerii exporturilor în scopul tăierii programelor militare ale Coreei de Nord.Statele Unite au impus sancțiuni economice mai severe împotriva Coreei de Nord după al șaselea test nuclear și o serie de lansări de rachete balistice despre care Phenianul a susținut că ar putea ajunge pe continentul american.

Potrivit grupului de experți, “Coreea de Nord abuzează deja de cele mai recente rezoluții prin exploatarea lanțurilor globale de aprovizionare cu petrol, implicarea cetățenilor străini, a registrelor companiilor offshore și a sistemului bancar internațional". Experții au declarat că trebuie făcute mai multe eforturi pentru a elimina încălcarea de către Coreea de Nord a sancțiunilor internaționale, în ciuda faptului că șapte nave sunt interzise din porturile din întreaga lume. Chiar dacă sancțiunile au fost lărgite, această "extindere a regimului nu trebuie încă să fie însoțită de voința politică necesară" de a pune în aplicare măsurile, au spus experții. Diplomații nord-coreeni, în special reprezentanții comerțului, continuă să furnizeze sprijin logistic pentru vânzările de arme și să ajute la organizarea schimburilor de tehnicieni militari, au afirmat aceștia.