Coreea de Nord a vrut să testeze o rachetă, dar a eșuat

Coreea de Nord a încercat duminică dimineaţă să lanseze o rachetă, dintr-un poligon situat pe coasta de est a ţării, însă nu a reușit

Coreea de Nord a efectuat acest test în contextul în care Administraţia Kim Jong-Un a marcat sâmbătă împlinirea a 105 ani de la naşterea fondatorului naţiunii, Kim Il-Sung. "Statul comunist a încercat, fără succes, să lanseze o rachetă neidentificată dintr-un poligon situat în zona portului Sinpo, dar testul pare să fi eşuat", scrie mediafax.ro, citând agenţia de ştiri Yonhap.

Testul a fost depistat şi de armata Statelor Unite, care a constatat că racheta "a explodat aproape imediat" după lansare.

"Comandamentul SUA din zona Pacificului a detectat şi a urmărit ceea ce considerăm a fi lansarea unei rachete nord-coreene. Lansarea a avut loc din apropierea poligonului Sinpo. Racheta a explodat aproape imediat. Încercăm să vedem despre ce tip de rachetă este vorba", a declarat David Benham, purtătorul de cuvânt al Comandamentului SUA din zona Pacific. Potrivit unor experţi, este vorba de o rachetă lansată de la sol, dar nu de una balistică intercontinentală.

Coreea de Nord a ameninţat sâmbătă Statele Unite, cu ocazia unei sărbători naţionale, că este pregătită să riposteze cu "atacuri nucleare" la orice eventuală agresiune americană, în contextul avertismentelor lansate de Administraţia Donald Trump.