Statele Unite au retras sâmbătă Coreea de Nord de pe lista ţărilor care sprijină terorismul, în speranţ a că astfel vor revigora negocierile privind denuclearizarea Phenianului, relatează Reuters.
Decizia Washingtonului a fost luată după ce regimul nord-coreean a acceptat o serie de măsuri de verificare a facilităţilor sale nucleare, a spus purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Sean McCormack. Coreea de Nord a salutat ieri decizia SUA şi a comunicat că va relua dezafectarea instalaţiei sale producătoare de plutoniu. Scoaterea Phenianului de pe „lista neagră“ a Statelor Unite înseamnă că statul nord-coreean va putea accede mai lesne la finanţele internaţionale şi va putea utiliza instituţii bancare internaţionale pentru a transfera bani în străinătate. Aceasta va permite economiei nord-coreene să atragă iniţiative şi investiţii străine.
Măsura mai implică şi ridicarea unor sancţiuni comerciale, chiar dacă naţiunea va rămâne supusă sancţiunilor impuse în 2006 de către Consiliul de Securitate al ONU, ca urmare a testelor nucleare şi cu rachete balistice. Câştigul net direct al retragerii de pe „lista neagră“ este de doar 1-2 miliarde de dolari anual, dar impactul asupra ansamblului economiei este mult mai substanţial.
Un oficial al guvernului sudcoreean a declarat că hotărârea americană este bine-venită. Japonia, însă, care are o veche dispută cu Phenianul privind răpirea, acum câteva decenii, a mai multor cetăţeni niponi încă deţinuţi în Coreea de Nord, a calificat decizia de sâmbătă drept „extrem de regretabilă“.