Monstrul a fost arestat de poliţie, în timp ce copila se află într-un spital din New Delhi, cuprinsă de o puternică hemoragie şi unde a fost operată. Printre altele, după cum spun medicii, fetiţa era subnutrită.
Potrivit reconstituirii tragicelor fapte de către anchetatori, tânărul ar fi ademenit-o pe fetiţă într-un parc, în cartierul de nord al oraşului, unde a comis oribilul act de violenţă.

Preşedinta Comisiei pentru femei din Delhi, Swati Maliwal, a fost foarte dură într-un tweet postat, privind acest episod abominabil: ''Fetiţa a sângerat fără oprire, nu reuşesc să descriu durerile pe care le are după violenţa suportată. Era deja subnutrită, acum încercăm să elaborăm un program de reabilitare pentru ea, avem mult de muncă. O vom susţine în bătălia sa legală pentru a ne asigura de condamnarea la moarte a vinovaţilor, voi prezenta cererea pentru despăgubiri şi voi face totul pentru a o reabilita''.

Având în vedere foarte multele cazuri de violuri asupra fetiţelor şi adolescentelor, în luna aprilie în India, în unele state, s-au înăsprit pedepsele pentru acest gen de infracţiune, pedepse care ajung şi până la condamnarea la moarte dacă victima are o vârstă mai mică de 12 ani: potrivit lui Swati Maliwal, această măsură nu este încă prevăzută în oraşul New Delhi, titrează indiatoday.