Copil de UN AN și trei luni, găsit MORT de tatăl său. Imagini de COȘMAR pentru părinte
- Cristi Buș
- 1 august 2018, 17:59
Dramă în sânul unei familii din judeţul Prahova. Un copil de doar un an şi trei luni a fost găsit spânzurat în una dintre camerele casei.
Micuţul avea gâtul strâns înfășurat cu un cablu TV, iar echipajul medical trimis în ajutor nu a mai putut face nimic pentru el. Copilașul a fost descoperit chiar de către tatăl său.
Totul s-a petrecut la o stână din apropierea localităţii Pisculeşti, într-o zonă izolată din judeţul Prahova.
Familia unui băieţel de un an şi trei luni a anunţat că micuţul a fost găsit fără suflare, cu gâtul prins într-un cablu de la o antenă de televiziune, notează libertatea.ro. Ajunşi la faţa locului, medicii de la ambulanţă nu au mai putut face nimic altceva decât să constate decesul băiatului.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a elucida împrejurările în care acesta a murit.