CĂUTAREA ISTORIEI. Tinerii născuţi la Târgu-Mureş după conflictele interetnice din martie 1990 cred că istoria acelor zile ar trebui să le fie explicată.

Într-o sală a Colegiului Naţional „Alexandru Papiu Ilarian”, din Târgu-Mureş, tinerii români şi maghiari Andrei, Gero, Vlad, Ildiko şi Bernadett, toţi elevi în clasa a IX-a, stau în jurul unei mese aproape rotunde şi privesc, cu ochii mari, către un subiect ce li s-a refuzat parcă încă de la naştere: zilele din martie 1990, când vecini ori rude de-ale lor s-au păruit pe străzile oraşului, într-un tăvălug al urii greu de înţeles pentru ei.

Cei cinci tineri târgmureşeni au auzit de zilele de 19-20 martie, despre cum pe străzile pe care astăzi trec liniştiţi către şcoală se căutau românii şi ungurii, înar maţi cu bâte şi furci, să se omoare. Şi spun că pare atât de departe şi de neînţeles pentru ei. „Parcă sunt copii!”

Tot ce ştie Vlad despre conflictele de atunci a auzit de la tatăl său. „Mama mea era plecată la muncă, la spital. Era asistentă şi mi-a explicat că a avut foarte, foarte mulţi răniţi. Am înţeles că o cântăreaţă de muzică populară, cred că Irina Loghin, a sărit de la etajul 1 al Hotelului Grand”, povesteşte băiatul.

Concret, la o descriere imaginativă a scenelor de atunci, poa te spune că „a fost acea luptă cu bâte, cu topoare”. A avut şi câţiva vecini care au participat la ea, dar care acum pleacă privirea şi devin brusc muţi când sunt în trebaţi de copii ce s-a petrecut. „E ca şi cum ai atinge o coardă sensibilă”, spune băiatul.

Gero s-a lovit de acelaşi refuz din partea adulţilor de a-i elu cida acele zile. Dar nu s-a lăsat. A căutat pe internet. Şi-apoi s-a întristat. „Cred că a fost ceva oribil. Cu bătăi, cu bâte, chiar aşa...”, arată încurcat băiatul. Pentru el oraşul a fost mereu unul paşnic. „Nu miam imaginat că asta s-a petrecut cu câţiva ani înainte să mă nasc eu”, spune Gero. Alături, Ildiko tace, timidă. Zice că nu poate înţelege de ce toate diferenţele astea trebuie să umple timpul atât de valoros pe care îl au oamenii. „Tot ce-a fost acum 20 de ani, între unguri şi români, n-o fost bine”, rezumă copila.

Totuşi uneori parcă vechiul conflict devine viu din nou, chiar şi pentru ei, adolescenţii. „Cum a fost anul trecut la meciul România- Ungaria. Au făcut şi unii, şi alţii prostii. Parcă sunt copii!”, încearcă o explicaţie Ildiko.

De asta, Vlad crede totuşi că violenţele dintre etnii nu ţin doar de trecut. Deşi el nu ar putea niciodată să ia parte la aşa ceva. „Acum ar fi bizar, atunci a fost un fel de balon care s-a umflat până s-a spart.”

Maghiari, români şi Dumnezeu Elevii şi-ar dori să ştie mai mult de la şcoală despre ce s-a petrecut atunci. O lecţie deschisă, câteva pagini într-un manual, orice, spun ei. „Că n-are rost să ascundem. Toată lumea ştie ce s-a petrecut atunci”, spune Ildiko. „Dacă ascundem, neştiutorii or să repete poate ce s-a întâmplat atunci”, adaugă şi Gero.

Colega lor, Bernadett, aduce discuţia pe terenul religiei: „Dum nezeu nu se uită dacă eşti maghiar, român sau altceva. Se uită la suflet. Poate sunt maghiari mai buni decât românii sau ţigani mai buni decât maghiarii”.

Andrei plusează: „Poate că ar fi bine să se ridice şi un monument...”. Şi, brusc, în încăperea bine luminată de la „Papiu”, o şcoală care acum 20 de ani era pe „lista” separării claselor mixte româno-maghiare ce a generat violenţele din martie, se lasă o tăcere uşor de înţeles.

„Cred că a fost ceva oribil! Cu bătăi, cu bâte, chiar aşa?... Nu mi-am imaginat că s-a petrecut cu câţiva ani înainte să mă nasc eu.“, GERO, elev de clasa a IX-a

DESPRE DISCRIMINARE

Engleza ne salvează „afară”

Ce a mai rămas din acele zile, din acel freamăt pentru cei cinci tineri, urmaşi într-un oraş care a făcut înconjurul ma pamondului ca un loc al ruşinii, al discriminării? Nu violenţe, cu siguranţă. Dar diferenţe, momente jenante mai tră iesc sau văd şi ei uneori. Lui Gero i se întâmplă uneori, printre vecinii români, să i se strige „Ce faci, mă, ungurule?”, cu răutate. Îl deranjează. „Dar cred că cel mai bine îi ignor, ca să nu iasă un conflict”, spune băiatul.

„Camuflajul” de peste hotare

„Nu numai românii discriminează, ci şi maghiarii”, intervine Ildiko. „Iar în străinătate, acuma, noi toţi, cetăţenii români, de etnie maghiară sau români, suntem priviţi foarte prost. Eu am fost prin alte ţări şi am văzut că dacă se află că eşti român se uită foarte urât la tine. Eu am păţit-o, chiar dacă sunt unguroaică.”

Vlad a fost în alte ţări şi a aplicat, dintr-o jenă pe care nu poate s-o explice clar, metoda „camuflării”. „Vorbeam în engleză, ca să nu creadă lumea că-s român şi să-şi pună mâna la portofel sau mai ştiu eu ce”, spune băiatul. „Mi-e jenă de chestia asta. Eu nu am nicio vină, părinţii mei n-au făcut nimic, au făcut alţii şi noi suferim.”

Gero nu se ascunde când călătoreşte. „Eu vorbesc româneşte peste tot pe unde merg. Ca să ştie oamenii că nu toţi suntem ţigani care fură în Italia”. „În Italia, în Franţa, în Austria, în Spania...”, se aude de alături cum Andrei înşiră locuri de unde veştile despre români nu vin chiar cu zâmbete.

„Toţi ăştia care fac rău pe acolo se consideră români, dar nefiind educaţi se duc şi, în loc să muncească, fac alte lucruri”, defineşte Gero infractorul imigrant român.

Revenind la „problema etniilor”, Vlad crede că a observat ceva: discriminarea împotriva ungurilor vine, de fapt, de la romi. „Sunt zone unde ei vorbesc ungureşte şi stau în centru. Dar nu se spune că e zona unde sunt ţigani, ci că e zona unde sunt unguri. Majoritatea se gândesc la unguri ca la ţigani şi asta e cea mai mare greşeală”. Ildiko încheie, cu un aer serios: „Eu n-am nicio treabă. Sunt mulţi ţigani mult mai de treabă decât ungurii sau românii”. LA CATEDRĂ

„Ar fi necesară o lecţie”

Directorul colegiului şi profesor de istorie, Simion Bui era la momentul conflictelor de la Târgu- Mureş cadru didactic la Reghin. „Au fost şi acolo tensiuni foarte mari”, îşi aminteşte Bui.

„Luni a fost acţiunea românilor, din 19, apoi a venit marţi, 20, cu violenţele. Eu am participat activ la o manifestaţie foarte mare pe 22 martie, când peste 12.000 de români au ieşit la Reghin pe străzi şi scandau lozinci antimaghiare. Şi era o tensiune, simţeam cum şi elevii mei maghiari vin cu frică la şcoală. De ce a fost aşa? Există această temere a românilor transilvăneni, încă din 1918, că se rupe Ardealul. Dar nu ştiu ce să spun despre asta. Eu nu mi-am pus problema, sunt un tip tolerant”, spune directorul.

Elevii de acum mai ştiu câte ceva despre ce a fost atunci de la părinţi, de pe internet, o recunoaşte Simion Bui. De asta, poate că ar fi bună o lecţie de istorie, ori de dirigenţie pe tema asta, crede profesorul: „Nu găsim aşa ceva, din păcate, în manuale. Elevii mă mai întreabă de asta. Dar mai rar. Şi le spun: «A fost un conflict interetnic, care se pare că a avut cauze ce merg în mentalitate, în dorinţa românilor de a păstra România Mare, din dorinţa maghiarilor de a reveni o parte măcar a Ungariei». Mai e versiunea cu Securitatea, dar n-am date istorice, dar probabil că ceva-ceva au lucrat băieţii. Eu cred că ar fi necesară o lecţie undeva legată de valori, să fie în programă. Că dacă nu e, nici profesorii nu fac. E materie foarte multă!”.