Copii plimbați cu ambulanța: tușesc la Tulcea, sunt tratați la Constanța | CAMPANIA „MEDICUL DE GARDĂ”
- Feri Predescu
- 3 februarie 2017, 00:00
De aproape trei ani, Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Tulcea se confruntă cu o lipsă acută de medici specialiști. În 2015, a fost închisă șase luni. Acum, pentru că sunt doar doi medici angajați, nu se poate organiza serviciul de gardă, așa că seara sau în weekend, copilașii bolnavi sunt trimiși în județul vecin
Pediatria Spitalului Județean Tulcea se confruntă cu o lipsă acută de medici, de gărzi nu se mai pune problema, situație care duce la aglomerarea secției de copii de la Spitalul Județean de Urgență Constanța. Mămicile din Tulcea sunt cele care au semnalat situația, după ce câteva dintre ele au ajuns la Constanța cu micuții bolnavi. „Bună dimineața, autorităților competente din Tulcea. Sunt mămica a 3 copii și azi-noapte am ajuns de urgență cu cel mic (nebotezat fiind la o lună și jumătate), la spital. Copilul îmi vomită și are scaune moi, însă cadrele medicale nici nu mi-au consultat bine copilul, ca mi-au făcut direct trimitere la Constanța!”, explica o mămică revoltată, pe Facebook. Femeia a trecut printr- o adevărată epopee, pentru că și la Constanța a întâmpinat dificultăți. „În momentul în care fost întrebată de ce am venit la Constanța, deși am explicat că nu a fost decizia mea, un medic mi-a dat replica următoare: „Nu înțeleg de ce vă tot trimit una, două, la noi, s-au cam învățat să trimită orice copil, indiferent de gravitatea cazului, la Constanța, de asta suntem suprasolicitați și avem paturile insuficiente!”, scria ea.
„Nu refuzăm niciun copil”
Deși spune că nu refuză niciun pacient din Tulcea sau Babadag, șeful Pediatriei din Județeanul constănțean, dr. Cristina Mihai se plânge că cei mai mulți minori au probleme de sănătate obișnuite, respiratorii, digestive, febră sau viroze, care sperie părinții, dar nu sunt grave.
„Vin la Constanța pentru că la Tulcea nu e linie de gardă pentru copii. Părinții se duc, speriați, la spital, acolo nu sunt urgentiști și îi trimit, cu ambulanța, la noi. Așa că rulajul este maxim, îi ținem o zi sau două și îi trimitem înapoi la Tulcea, tot cu ambulanța”, explică ea. Spitalul Județean de Urgență Constanța are două linii de gardă la care se adaugă, neplătite, două linii de gardă cu cu rezidenți.
„Nu am cu cine să fac linie de gardă”
Pe de altă parte, managerul Spitalului Județean Tulcea, dr. Tudor Năstăsescu se mândrește că, în sfârșit, a reușit să convingă un medic să se angajeze la Tulcea. „Avem doi medici pediatri, acum. Și tot nu pot face linie de gardă. Medicul face de gardă la Neonatologie și când apar și pacienți copii, normal că îi internează”, susține managerul. Noul venit lucrează, dupăamiaza, și la cabinetul particular pe care-l are celălalt medic pediatru din spital.
„Eu nu îi pot opri să muncească în afara programului. Cei doi trec totuși, în fiecare seară, pe la spital, investighează sau internează copiii care vin cu probleme de sănătate” spune Năstăsescu.
Managerul tulcean vine și cu lămuriri și în privința transferului copiilor din Tulcea la Constanța: În primul rând pentru că Spitalul Județean de Urgență Tulcea nu are secție ATI de copii; în al doilea - spitalul din Constanța, unde numai zona metropolitană are 300.000 de locuitori, este mult mai mare decât omologul din Tulcea, județul având cu totul, 200.000 de locuitori.
„Ca să nu mai vorbim de medicii rezidenți din Tulcea care lucrează, evident, la spitalul din Constanța”.
„Tot la Constanța îi trimitem. Ghinion”
Poate dacă ar mai veni încă cel puțin doi medici, Pediatria din Tulcea ar putea avea linie de gardă. „Dar, să fie clar, transferurile pacienților de la Tulcea la Constanța nu se vor termina. Ghinion”, încheie, într-o notă amuzant-amară, managerul Năstăsescu.
Locuri de muncă libere la Spitalul Județean Tulcea
Pe site-ul Spitalului Județean de Urgență Tulcea tronează, de mai bine de jumătate de an, un anunț uriaș de angajzare., Sunt zeci de posture libere, pe mai multe specialități. Printre acestea figurează să anunțul de recrutare pentru „medici specialiști pediatri sau medici de medicină generală/ medicinî de familie care au absolvit Facultatea de pediatrie, pentru organizarea liniei de gardă în Secția Pediatrie”. Doritorii se pot adresa direct spitalului.
FOTO: Spitalul Județean Tulcea nu are suficienți medici pediatrii