Copacul prin care oricine putea să treacă cu maşina a fost pus la pământ. O furtună puternică a distrus un arbore vechi de peste 1.000 de ani
O furtună care s-a abătut asupra Californiei a fost fatală unui arbore sequoia legendar, în al cărui trunchi fusese scobit un tunel prin care se putea trece cu maşina mică.Arborele gigant Pioneer Cabin Tree, situat în Calaveras Big Trees State Park, în vârstă probabil de peste 1.000 de ani, s-a prăbuşit, potrivit responsabililor parcului. „Am pierdut un prieten drag astăzi, Pioneer Cabin Tree, copacul prin care puteam trece cu maşina nu a putut rezista naturii dezlănţuite şi s-a prăbuşit", a scris Jim Allday, un voluntar al acestui parc din Sacramento, într-un mesaj postat pe o reţea de socializare şi însoţit de imaginea copacului prăbuşit. Uriaşul arbore măsura 76 de metri. Mulţi au subliniat faptul că arborele ar fi supraviețuit mai mult timp, dacă un tunel nu ar fi fost sculptat în el. „Nu poți să faci o gaură în copac şi să te aştepţi să trăiască“, au scris mai mulţi pe facebook. Sute de oameni au fost forțați să își părăsească locuințele din California de Nord si Nevada din cauza alunecărilor de teren. Un astfel de copac creşte doar în plantaţiile din lanţul muntos Sierra Nevada din California.