„Convorbirea secretă”  Putin- Conte: „Europa nu trebuie să intervină în treburile Rusiei"

Președintele rus pare să creadă că atât cazul Aleksei Navalnîi, cât și situația din Belarus reprezintă niște probleme rusești în care Occidentul nu ar trebui să se amestece. Iată ce scrie La Stampa despre convorbirea telefonică secretă dintre Putin și premierul italian Conte!

"Lanțul de evenimente care uneşte criza din Belarus, cazul blogger-ului otrăvit  , situația mereu fragilă din Libia și provocarea globală a pandemiei desenează un cadru în care relațiile dintre Rusia și Uniunea Europeană se află în faţa unui un test decisiv. Zile întregi, Kremlinul și-a intensificat contactele cu marile țări europene: a început printr-un telefon cu cancelarul Angela Merkel, apoi a sosit rândul președintelui francez Emmanuel Macron, al președintelui Consiliului European Charles Michel, iar miercuri, pentru mai bine de o oră, ţarul s-a conversat cu premierul italian Giuseppe Conte.

 

Criza din Belarus

 

Principala temă a discuţiei au fost evenimentele de la Minsk, cruciale pentru viitorul relațiilor dintre Rusia și UE, precum și pentru populația bielorusă. Primul ministru Conte a subliniat că, în fața unor manifestații și proteste de această dimensiune nu putem rămâne insensibili și deși conștient de faptul că nu poate exista o soluție pentru criza din Belarus fără consimțământul (să-i spunem aprobarea) Moscovei, a insistat asupra importanța medierii internaționale încredințate OSCE. Problema, însă, după cum au confirmat surse ruseşti, este că ceea ce europenii consideră „o tentativă de mediere” este perceput de ruși drept „amestec”. "În timpul schimbului de opinii cu privire la situația din Belarus după alegerile prezidențiale partea rusă a subliniat cât de contraproductivă poate fi orice încercare de a interveni în treburile interne ale Republicii" - specifică nota Kremlinului lansată de Gazeta.ru.

Însă, dacă Lukașenko ar pierde controlul situației, cine ar fi responsabil de administrarea țării, a întrebat Italia în fața fermității cu care Moscova refuză orice intervenție de mediere europeană. Putin a sugerat că pierderea controlului din partea lui Lukașenko ar fi un dezastru pentru toată lumea și că exact din acest motiv, l-ar fi sfătuit pe Lukașenko să se întâlnească cu ceilalți foști candidați la președinție pentru a încerca să găsească o soluție de compromis. În ceea ce privește un posibil sprijin militar acordat dictatorului, Putin a amintit că, în baza Tratatului de Securitate colectivă, dacă ar fi formulată o cerere în acest sens, Rusia ar fi „obligată” să-şi ofere ajutorul. Adăugând că Lukașenko a făcut deja această cerere, însă Rusia nu consideră că în acest moment există condițiile pentru o intervenție. „Cu toate acestea, dacă situația s-ar precipita şi s-ar verifica atacuri asupra clădirilor instituționale, atunci evaluarea va fi diferită” - a spus Putin.

 

 Cazul Navalnîi

 

Mulți analiști văd o strânsă corelație între revoltele din Belarus și rolul lui Aleksei Navalnîi ca adversar al lui Putin și, cu siguranță, circumstanțele temporale dintre revoltele din Minsk și otrăvirea de la Tomsk le facilitează acest tip de corelare. Însă premierul Conte, în conformitate cu partenerii săi europeni, s-a limitat la evaluarea detaliilor „îngrijorătoare” care înconjoară întreaga afacere. Președintele rus i-a spus că și el este interesat să afle adevărul şi că a vrut să înființeze o comisie de anchetă pentru a face lumină asupra incidentului. În același timp, Putin a subliniat cât de important ar fi ca în această fază să se poată împărtăși rezultatele științifice cu partea germană. „În momentul de față, se pare că în organismul persoanei afectate nu există urme ale substanței incriminate (preşedintele nu a rostit niciodată numele lui Navalnîi în timpul convorbirii), ci doar efectele pe care aceasta le-ar fi avut în corpul lui". Indicii, dar niciun fel de dovezi, și din acest motiv „fără împărtășirea informațiilor va fi greu să înțelegem ce s-a întâmplat”.

 

 Frontul libian

 

În zilele în care Turcia bulversează comunitatea internațională prin poziția sa agresivă în Mediterana de Est, Putin îi spune în schimb lui Conte că relațiile sale cu Ankara sunt solide și că acest lucru îi permite să-și facă vocea auzită pentru a evita o escaladare pe teren. "Nimeni nu este interesat de faptul că evenimentele se precipită", a spus Putin ca răspuns la preocuparea lui Conte, și și-a exprimat intenția de face presiuni asupra lui Haftar pentru a-l convinge să adopte o atitudine cât mai constructivă. Moscova nu-şi face iluzii privind o încetarea definitivă a focului, „important este ca părțile implicate să nu exploateze micile armistiții pentru a pregăti atacuri suplimentare”, explică surse ruse.

 

 Provocarea Covid-19

 

"Fiica mea a fost vaccinată și este bine", i-a spus președintele Putin lui Conte în timp ce-i descria efectelor vaccinului pe care Rusia a început să îl administreze populației. Felicitându-l pentru rezultat, premierul italian a prezentat disponibilitatea Italiei de a face schimb de medici și experți pentru a discuta procesele în curs și importanța împărtășirii rezultatelor la nivel multilateral. Într-o lună, Rusia va lansa un nou tip de vaccin și s-a declarat în favoarea promovării întâlnirilor și a contactelor între specialiștii din domeniul sănătății. Numărul persoanelor infectate din Federația Rusă continuă să scadă, iar Putin nu a omis să reamintească acest lucru premierului italian", scrie Francesca Sforza în La Stampa.

Traducerea: Rador