Accident rutier pe un pod, peste Siret, care face legătura între județele Galați și Brăila. Trei camioane militare care făceau parte dintr-un convoi al armatei franceze s-au ciocnit.
Potrivit informațiilor furnizate de poliția rutieră, convoiul venea dinspre Galați și se îndrepta spre Brăila. Traficul a fost oprit până la elucidarea împrejurărilor evenimentului.
Accident rutier pe podul de peste Siret
Convoiul de camioane militare se îndrepta spre Brăila, venind dinspre Galați, de la Poligonul din Smârdan, pe DN 2B. La un moment dat, la intrarea pe podul de peste Siret, de pe raza localității Șendreni, a avut loc un accident rutier.
Potrivit Poliției Rutiere, responsabil a fost unul dintre șoferii de camioane care nu ar fi respectat distanța regulamentară.
Un militar a ajuns la spital
În urma impactului, rezultat după accident, doi dintre militarii din convoi au fost răniți. Unul dintre aceștia ar fi șoferul camionului din mijloc. Cei doi au fost transportați de urgență la a fost transportat la Spitalul Județean din Galați. Medicii care i-au preluat au precizat că nu sunt probleme medicale grave.
Unul dintre cei doi a suferit un traumatism cranian minor, iar cel de-al doilea are o contuzie la gleznă, după accident.
Circulația rutieră a fost oprită, până la efectuarea cercetărilor de la fața locului. Investigațiile în acest caz vor fi preluate de autoritățile din cadrul Ministerului Apărării. Poliția Militară a ajuns la fața locului și face cercetări.
Circulația a fost întreruptă după accident
Circulația rutieră a fost întreruptă în zona podului de la Șendreni, în urma acestui accident rutier. Potrivit informațiilor Centrului Infotrafic, cozile de vehicule care așteaptă să fie degajat drumul se întind pe câțiva kilometri, pe ambele sensuri.
În acest context, reprezentanții Centrului Infotrafic recomandă conducătorilor auto să găsească rute ocolitoare și să evite această zonă.