Controverse pe tema apariției liderului USR, Dan Barna, la un anume post de televiziune

Controverse pe tema apariției liderului USR, Dan Barna, la un anume post de televiziune

Liderul USR, Dan Barna, a fost contestat în mediul online, pe paginile de socializare ale membrilor şi simpatizanţilor uniunii, pentru o apariție la postul Antena 3. El a fost prezent la o emisiunea moderată de Mihai Gâdea. Barna a explicat motivele deciziei luate.

Părerile fanilor USR au fost, însă, împărţite. Unii s-au declarat împotriva prezenţei reprezentanţilor partidului la o televiziune care a găzduit reacţii fanatice împotriva Opoziţiei, a protestatarilor de stradă, a Diasporei şi a oricui în general care susţine justiţia şi statul de drept. Alţii, în schimb, au aprobat prezenţa lui Barna în studioul lui Gâdea pe motiv că şi publicul acestei televiziuni, puternic manipulat cu discursuri „anti-Soros”, merită recuperat şi informat corect.

„Eu consider că mijloacele media sunt instrumente de vorbit cu oameni şi nu scopuri în sine. Alianţa a luat 22, 4%, dar şi PSD a luat 22,5%. Pentru fiecare membru al nostru, de care suntem mândri, există tot în România, tot alături de noi, există şi un alt cetăţean care are o altă viziune. Oamenii aceia merită să audă şi mesajul nostru.” a spus Barna, potrivit unui interviu dat la Adevărul. „Am primit foarte multe mesaje de la oameni, care-mi spuneau: Vă mulţumim pentru că a trebuit să mergeţi în biserica părinţilor mei, la Antena3, pentru a vă asculta şi tatăl meu. Alianţa USR-PLUS îşi propune să reprezinte toţi românii. Am fost perfect asumat. Voi merge şi la alte televiziuni. Vorbim de trei ani noi între noi şi am ajuns la o Românie fragmentată. Sunt perfect împăcat că am participat la acea emisiune.”, a conchis liderul USR.