După ce am constatat în mai multe rânduri că intituţiile care practică sociologia sunt un fel de tarafuri de lăutari, care funcţionează pe principiul, cine le lipeste suta pe frunte, acela are mai multe priocente în sondaje, am încercat să judec singur un fenomen. Un fenomen care se desfăşoară sub ochii noştri, care are din când în când nişte pusee ce indignează o parte a populaţiei, dar care apoi se linişteşte, ne liniştim şi noi, iar lucurile rămân ca atunci când situaţia devenise acută şi crease indignare.
Şi atunci m-am străduit să pricep singur, şi poate mă ajutaţi şi dumneavoastră, să aflu cam care ar fi raţiunea pentru care Guvernul doreşte să ridice din nou salariile angajaţilor de la stat, cu procente între 15 şi 50 la sută. Zilele acestea a fost pusă în dezbatere publică, adică vacs, că oricum nu ţine nimeni seama de concluzii, un viitor OUG care prevede aceste măriri absolut spectaculoase de salarii, pentru cei care lucrează la stat.
Conform viitorului OUG, care nu am nicio îndoială că se va aplica întocmai, cam toată funcţionărimea se va înfrupta pe ruptele din banii de la buget. Truditorii din cadrul Ministerului Finanțelor, Ministerului Muncii, Ministerului Mediului, Ministerului Dezvoltării, Ministerului Investițiilor și Proiectelor europene, Ministerului Sănătății, Ministerului Educației, Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și instituțiile aflate în subordinea acestora, funcționarii publici din Administrația Prezidențială, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Justiției precum și funcționarii publici parlamentari din serviciile Parlamentului beneficiază, cu toţii, într-o veselie, de o majorare a salariului de bază de 15%.
Nu au fost uitaţi nici funcționarii publici din serviciile publice deconcentrate ale instituțiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului mediului, Ministerului Sănătății, Ministerului Educației, Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și Ministerului Muncii, precum și din cadrul direcțiilor regionale și județene de statistică. Şi ei, beneficiază de o majorare a salariului de bază de 15%. Practic, nu a mai rămas nimeni pe dinafară.
Şi pentru a dovedi că suntem cu adevărat europeni, cea mai mare creştere o vor avea : „ personalul din instituțiile și autoritățile publice nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile, beneficiază de majorarea salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare cu până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat.”
Majorările acestea, desigur, nu se fac pe ochi frumoşi, deşi în foarte multe cazuri, acesta este singurul criteriu de angajare şi promovare. Ci pentru merite deosebite. Cum ar fi „pentru complexitatea muncii depuse”, după cum se arată în viitorul OUG. Corect, nu? Unde-i complexitate, acolo este şi răsplată.
Vă daţi seama câtă concentrare, câtă complexitate, câtă specializare, poate chiar un masterat sau, de ce nu, un doctorat, trebuie ca să tai la ghişeu o chitanţă unui contribuabil? Vă daţi seama câtă competenţă şi, din nou, complexitate, trebuie ca să ai grijă de nişte dosare peste care nu se uită nici dracu, niciodată. Ca să nu mai vorbesc despre disciplină de fier, mai rău ca la armată. De câtă punctualitate trebuie să dai dovadă ca la prânz, la fix, să pleci în pauza de masă şi apoi, la sfârşitul programului, adică pe la patru sau cinci, să rupi uşa de la birou. Să nu stai măcar un minut în plus peste program.
Pentru a-mi răspunde la nedumerirea cu acest OUG, cred că trebuie să mă întorc puţin în timp. Anume, la Congresul al XII-lea al PCR, unde în cuvântarea sa, Nicolae Ceauşescu a spus: „Au continuat să se afirme tot mai puternic, în întreaga viaţă politico-socială, rolul şi concepţia revoluţionară a clasei muncitoare – clasa conducătoare a societăţii”. De aici am tras eu concluzia că PCR se baza, în primul rând, pe o clasă socială care să îl susţină. Clasa muncitoare. Deci, un partid, are nevoie şi de o clasă socială care să-l susţină.
După 1989, după ce industria românească a fost declarată „morman de fiare vechi”, şi distrusă sistematic, o dată cu ea a dispărut şi clasa muncitoare. Noile partide aveau însă nevoie de o clasă socială care să le susţină. Pe care să se bazeze, mai ales că acum mai conta cât de cât şi ce votează alegătorul. O clasă socială care să aibă caracteristicile clasei muncitoare: grupată, organizată pe ierarhii, disciplinată. Prin disciplinată înţelegând că este motivată să iasă încolonată la vot şi să voteze cu cine dă mai mult.
Şi atunci, politicienii de tip nou din România, au plecat în căutarea acestei noi clase conducătoare a societăţii noastre capitaliste multilateral dezvoltate.
Să continuăm, venind mai aproape în timpurile noastre. 14 octombrie 2010. În Ministerul Finanţelor Publice are loc un incident grav. Cateva sute de functionari s-au strâns în holul principal de la intrarea în instituţie. În scurt timp li s-au alăturat şi alţi colegi, iar ministrul de atunci, Gheorghe Ialomiţeanu, a fost sechestrat ore bune de către protestatarii bucureşteni. Imediat, au încetat lucrul şi 100 de funcţionari de la Constanţa, apoi 200 în Timiş, după care au urmat la scurt timp Alba, Iaşi, Buzău, Cluj, Braşov, Arad, Hunedoara, Satu Mare, Prahova, Mureş, Galaţi, Giurgiu, Piteşti, Dâmboviţa, Bihor, Harghita. A fost primul test, pe care funcţionarii de la finanţe l-au trecut cu brio. În mai puţin de o jumătate de zi, aproape toată ţara era paralizată în ceea ce priveşte funcţionarea instituţiilor financiare de stat. O nouă clasă socială conducătoare, părea că se născuse.
A urmat „repetiţia cu costume”, cum se spune în teatru. Pe data de 15 mai 2017, pentru început, nu mai puţin de 22.000 de funcţionari din domeniul finanţelor au pornit o grevă spontană. Ghişeele au rămas închise până la orele 13 în Capitală, iar angajaţii au protestat în faţa sediului Ministerului de Finanţe. Protestul s-a întins imediat, astfel încât la orele 10, manifestau în faţa instituţiilor salariaţii din judeţele Maramureş, Călăraşi, Dâmboviţa, Timiş, Gorj, Buzău, Hunedoara, Arad, Botoşani, Olt, Argeş, Prahova, Satu-Mare, Mehedinţi, Neamţ, Covasna, Alba Iulia, Ialomiţa, Covasna, Iaşi, Sibiu, Mures, Vâlcea, Giurgiu, Dolj, Harghita. După care protestul s-a extins rapid în toată ţara.
Fusese descoperită noua clasă pe care un partid politic se putea baza, aşa cum făcuseră cândva comuniştii. Nu mai era de făcut decât un singur pas. Satisfacerea revendicărilor acestei clase sociale şi, dacă se poate, şi ceva pe deasupra. Pentru siguranţă.
Aşa se face că salariile angajaţilor la stat au tot crescut, depăşindu-le, în unele cazuri, cu mult, pe cele ale angajaţilor de la privat, ceea ce este cu totul anormal într-o societate capitalistă. Conform datelor statistice, salariile angajaţilor la stat sunt mai mari în medie cu 30 la sută decât cele ale angajaţilor de la privat. Aşa se face că numărul angajaţilor la stat a crescut de la lună la lună. Se întărea numeric, noua clasă conducătoare. Conform datelor Ministerului de Finanţe, numărul angajaților la stat a crescut cu 2.251 persoane în martie 2022, comparativ cu numărul din februarie, ajungând la 1.267.973 în decembrie 2021. Desigur că în intervalul de timp scurs din 2022, acest număr a mai crescut, dar deocamdată nu există o cifră oficială.
Se apropie alegerile şi lor, acestei clase pe care se bazează guvernanţii de acum, le vor mai creşte lefurile între 15 şi 50 la sută. Asta în timp ce contractele de muncă part-time, sunt impozitate cu 50 la sută.
Mama voastră de privaţi! Vă puneţi voi cu guvernul liberal, mă?! Conţopişti din toate ţările, uniţi-vă!