Continuă ARESTĂRILE! După decapitarea aviației, alți 150 de militari băgați la pușcărie în Turcia

Poliţia turcă continuă arestările. 150 de militari suspectaţi de legături cu reţeaua clericului Fethullah Gulen, au fost reținuți în acestă dimineață

Agenţia de presă turcă Anadolu precizează că cei arestaţi se numără printre cei 300 de membri ai personalului militar, între care 211 ofiţeri activi, vizaţi de mandate de arestare emise de procurorii din Istanbul.

 

Cu o zi înainte, poliţia turcă a anunţat arestarea a 80 de suspecţi într-o operaţiune care vizează membri ai forţelor aeriene acuzaţi de legături cu clericul Fethullah Gulen.

Autorităţile au coordonat din 2016 până în prezent numeroase astfel de operaţiuni împotriva presupuşilor susţinăţori ai lui Gulen. Clericul neagă că ar fi fost implicat în lovitura de stat.

În jur de 160.000 de persoane au fost reţinute şi aproape acelaşi număr de oameni au fost concediaţi din rândul funcţionarilor publici de când a avut loc lovitura de stat din 2016, conform Biroului pentru Drepturile Omului al ONU.

Operaţiunile au fost criticate de aliaţii vestici ai Turciei.

Peste 50.000 persoane sunt încarcerate în virtutea decretelor privind starea de urgenţă şi cel puţin 150.000 de persoane au fost concediate sau înlocuite din funcţii după puciul eşuat din vara lui 2016.

Represiunea a fost criticată de aliaţii occidentali ai Turciei, care îl acuză pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan că foloseşte acest puci drept pretext pentru a înăbuşi opoziţia. Ankara susţine, în schimb, că măsurile sunt necesare pentru a combate ameninţările la adresa securităţii naţionale, mai scrie AGERPRES