Consum raționalizat de apă în șase județe. Zonele din țară afectate de secetă

Sursa foto: Arhiva EVZ

Seceta afectează tot mai multe județe din România. Prin urmare, autoritățile locale au decis raționalizarea apei pentru o lună.

Seceta afectează tot mai multe localităţi din ţară, iar mii de oameni primesc apă potabilă la ore fixe, după un program foarte bine stabilit.

În Iaşi, în mai multe comune printre care Româneşti, Todireşti sau Lespezi, apa potabilă, va fi furnizată după un program foarte bine pus la punct de autorități. Oamenii primesc apă cu porţia pentru că societatea de distribuţie nu poate asigura alimentarea în regim non-stop.

În Chinteni, judeţul Cluj, administraţia locală a precizat că este interzis ca oamenii să ude culturile agricole.

În judeţul Gorj este cel mai rău. Gospodarii riscă să fie sancționați cu până la 2.000 mii de lei dacă îşi udă grădinile fără acceptul autorităților. Culturile agricole mici se vor distruge, iar hrana va fi din ce în ce mai puțină.

Au rămas fără apă când e caniculă

În alte două localităţi din judeţul Neamţ, Băltăţeşti şi Agapia, crescătorii de animale ajung să care zilnic sute de litrii de apă pentru supraviețuire. Apa potabilă de la reţea se găsește foarte rar și nici la fântâni nu e situația mai bună.

sursa: pixabay.com

Şi în judeţul Botoşani se simte seceta. De aproape 20 de ani aşa este în oraşul Flămânzi, vară de vară. Oamenii nu au nici ce să bea. Autoritățile le recomandă să facă multe provizii când prind ocazia.

În Arad, temperaturile depășesc 38 de grade, iar apa la robinet curge doar şase ore pe zi. Oamenii se așteaptă ca precipitațiile să își facă simțită prezența și să fie alimentate rezervele.

Probleme cu apa în Botoșani

Lipsa precipitațiilor și temperaturile ridicate au venit cu probleme și în Botoșani. Nova Apaserv Botoșani este în imposibilitatea de a asigura, pe rețelele de distribuție din sistem, un volum de apă suplimentar care să acopere necesarul din această perioadă.

În prezent sunt localități importante cu aglomerări mari de populație, aflate la capetele de coloane ale aducțiunilor principale care nu beneficiază de furnizarea apei 24h/24, din cauza utilizării excesive a apei în diferite scopuri, altele decât cele prevăzute în contract.

În orașul Flămânzi, programul este:

-de luni până vineri și duminică în intervalul orar 06:00-09:00,

-sâmbătă în intervalul orar 17:00-21:00.

Pentru localitățile Cristești, Bălușeni, Draxini și Copălău furnizarea apei va fi asigurată în funcție de debit, zilnic în intervalul orar 09:00-16:00.