Constantin Diplan este un nume care a rezonat puternic în cinematografia românească din anii ’70 și ’80. Este unul dintre acei actori care și-au pus amprenta pe pelicule de succes, dar a căror viață a fost marcată de regimul comunist și de dorința de libertate. Deși avea o carieră impresionantă, a ales să părăsească România după Revoluția din 1989. A mai revenit de câteva ori în țară, însă s-a stabilit în SUA. Astăzi trăiește în Montgomery Village, în statul american Maryland.
Debutul lui Constantin Diplan
Născut pe 10 mai 1937, Constantin Diplan a avut de mic o pasiune pentru actorie. A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (IATC), o școală de renume în peisajul artistic românesc. A intrat la facultate din a doua încercare și a făcut parte din promoția din 1962. În aceeași promoție au fost și Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Marian Hudac și Camelia Zorlescu. Un an mai târziu a fost repartizat la Teatrul de Stat din Târgu Mureș. Acolo a înființat secția de limba română, iar apoi s-a transferat la Teatrul Național din București.
Debutul său în cinematografie a avut loc în 1966, cu filmul „Ultima noapte a copilăriei”, regizat de Savel Știopul. Acest film a reprezentat o rampă de lansare pentru tânărul actor, deschizându-i ușile către colaborări ulterioare în industria cinematografică. Rolurile sale au fost caracterizate printr-o sensibilitate aparte și o profunzime emoțională, atrăgând atenția criticilor și a publicului deopotrivă.
De-a lungul carierei sale, Constantin Diplan a jucat în numeroase filme și piese de teatru. La începutul carierei sale a apărut în „Păcală” (1974), „Zile fierbinți” (1975), „Pirații din Pacific” (1975) și „Cursa” (1975). Au urmat apoi și alte proiecte, cele mai cunoscute fiind „Iarna bobocilor” (1977), „ De ce trag clopotele, Mitică?” (1981), „Buletin de București” (1983), „ Un petic de cer” (1984), „Vară sentimentală” (1986), „ Noi, cei din linia întâi” (1986), „ Cuibul de viespi” (1987), „ Secretul lui Nemesis” (1987) și „ Duminică în familie” (1988).
Constantin Diplan, Monica Ghiuță și Carmen Galin în „Iarna Bobocilor” - 1977. Sursa foto: Teatrul Romanesc / Facebook
Ura pentru comuniști i-a afectat cariera
A avut o carieră solidă în cinematografie, însă teatrul a fost mereu marea sa pasiune. A interpretat o serie de roluri memorabile, iar publicul a fost fascinat de energia și emoția pe care le aducea fiecărui personaj. Cu toate acestea, activitatea sa artistică a fost adesea afectată de controlul rigid al regimului comunist. A lucrat într-o perioadă în care se impunea cenzura și suprimarea libertăților, inclusiv în artă. Actorul și-a exprimat în cercuri private ura profundă față de comuniști și frustrarea față de constrângerile impuse.
„Avea gură mare, îi ura pe comuniști, iar bancurile cu Ceaușescu l-au făcut să piardă multe turnee și contracte „afară” pentru că, periodic, nu primea viză pe pașaport”, spunea despre Diplan actorul și criticul de teatru Răzvan Ionescu în anul 2021.
După căderea regimului comunist, în 1990, Constantin Diplan a ales să plece în SUA. S-a mai reîntors în țară pentru câteva roluri. A jucat în „ Harababura” (1991), „Telefonul” (1992), „Oglinda“ (1993) și Călătorie de neuitat (1994). Acestea au fost ultimele roluri jucate, alegând să își continue viața pe meleaguri americane.
Tora Vasilescu și Diplan Constantin în „Cursa” - 1975. Sursa foto: România Film
Constantin Diplan a rămas în inimile românilor
Actorul a ales să părăsească țara și cariera în cinematografie, dar a rămas în inimile foștilor colegi și ale românilor. Generațiile mai tinere de cinefili redescoperă astăzi unele dintre filmele în care a apărut, iar criticii continuă să aprecieze contribuțiile sale la cultura românească. Răzvan Ionescu spunea că, deși Diplan a jucat în peste 35 de filme, pentru el rămâne de neuitat rolul pe care l-a jucat în „Cursa”, alături de Tora Vasilescu și Mircea Albulescu.
Criticul de teatru l-a descris pe Constantin Diplan ca fiind un om cumsecade, care crea dependență. Era lipicios, sincer și de treabă, calități care îi făceau pe colegii și prietenii săi să îi simplă lipsa. În ceea ce privește scena, Răzvan Ionescu spunea că avea o naturalețe senină, care îți făcea bine să îl vezi.
„Aducea pe scenă și pe ecran o naturalețe senină. Pur și simplu îți făcea bine să-l vezi. Pe scenă, la cinema, pe stradă, la o șuetă. A fost coleg de promoție cu Marinuș Moraru și Gigi Dinică și au rămas prieteni de nedespărțit până la moarte”, mai spunea Răzvan Ionescu, potrivit historia.ro.