Constantin: "Avem o situație delicată cu CARNEA DE PORC"
- Andrei Niculae
- 13 martie 2015, 10:41
Problemele fermelor româneşti afectate de excedentul de carne de porc apărut în urma embargoului impus de Federaţia Rusă şi soluţiile propuse de Comisia Europeană vor fi analizate vineri de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, împreună cu comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, scrie Agerpres.
"O să abordăm vineri, la Ministerul Agriculturii, o situaţie mai delicată pe care o avem nu numai noi ci şi alte state europene în ceea ce priveşte carnea de porc, din cauza embargoului impus de Federaţia Rusă. Este o preocupare a Comisiei Europene să identifice soluţii, iar săptămâna trecută a venit deja cu un astfel de pachet. Deşi nu exportăm pe piaţa rusă, în România sunt anumite probleme, iar aceste excedente de produse de pe piaţa europeană au făcut ca preţurile cărnii de porc să scadă foarte mult", a declarat, joi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, în localitatea Răteşti din judeţul Argeş, la o fermă de creşterea porcilor realizată cu fonduri europene.
Acesta consideră că pentru cei care integrează producţia pierderile din creşterea porcilor pot fi recuperate pe partea de procesare, însă ele sunt semnificative pentru fermele din România furnizoare de materie primă către unităţile procesare.
"Nu sunt probleme pentru cei care integrează producţia pentru că îşi pot acoperi eventualele pierderi din procesare însă este o problemă majoră pentru fermele din România furnizoare pentru unităţile de procesare", a explicat Constantin.
Ferma de îngrăşare a suinelor a fost realizată pe un proiect în valoare totală de 5,4 milioane de lei şi are o capacitate de 4.000 de capete pe serie, adică în jur de 12.000 într-un an. Valoarea unităţii de producere nutreţuri combinate a fost de 5,7 milioane lei, iar capacitatea poate produce 3.500 de tone de furaje pe an.