Furtuna de la sfârșitul săptămânii trecute a făcut ravagii pe litoralul românesc al Mării Negre. De acest potop nu au scăpat nici vecinii noștri bulgari.
Sudul țării a fost devastat de o vreme cumplită. Constanța și Tulcea au fost până recent sub avertizare cod roșu de ploi abundente, vreme rea și vânt puternic. Distrugerile s-au văzut în special în Eforie Nord, Mangalia și Vama Veche.
Zeci de nave distruse la țărm, plaje inundate și sute de case afectate în județul Constanța
În municipiul Constanța, străzile au fost inundate. Șoferii surprinși pe bulevarde au rămas blocați în trafic cu mașinile din cauza autobuzelor electrice care nu au mai putut porni. Populația a fost avertizată prin trei mesaje Ro-Alert. Plaja din Vama Veche a fost cuprinsă de apă din cauza valurilor puternice.
La Eforie Nord, ambarcațiunile din portul turistic au fost proiectate de furtună în docurile din beton și s-au scufundat sau au suferit avarii grave. La Mangalia, numeroși copaci au fost smulși din rădăcini, iar mai multe acoperișuri s-au desprins și au căzut peste mașini.
Constanța s-a aflat sub cod roșu
Peste 1000 de apeluri s-au înregistrat la 112 de când a întrat în vigoare avertizarea de vreme severa. 20 de localități au rămas fără curent electric.
„Colegii din dispeceratul inspectoratului au preluat peste o mie de apeluri la 112. Aceste apeluri au semnalat efectele negative produse de furtună, în perioada 18-20 noiembrie! La această oră, 21 de localități sunt afectate parțial de fenomenele meteorologice, respectiv alimentarea cu energie electrică fiind întreruptă(se lucrează pentru remediere). Din fericire, în urma fenomenelor meteo extreme produse nu au fost înregistrate victime”, au transmis autoritățile.
Circa 60 de mașini au fost avariate de furtună iar oamenii, cei mai mulți dintre ei, vor trebui să și le repare singuri în lipsa asigurării CASCO:
„Ei sunt eroii acestor zile la Constanța! Colegii noştri au trecut de la o intervenţie la alta având puţin timp la dispoziţie pentru refacerea capacităţii de intervenţie. Peste 400 de pompieri au fost la datorie în weekendul care s-a încheiat pentru înlăturarea efectelor negative produse de furtună cu 35 de mijloace tehnice. Colegii au executat cu succes 532 de misiuni”, se arată în comunicatul ISU Dobrogea.
Două persoane și-au pierdut viața în Bulgaria din cauza vremii
Două persoane au murit, la sfârșitul săptămânii trecute, în Bulgaria din cauza furtunii violente care a afectat și România.
O femeie în vârstă de 43 de ani a fost strivită de un copac în orașul Varna, în estul țării, după cum a anunțat poliția bulgară. Doi salvatori care au intervenit au fost răniți de crengile căzute din copac. Aici și în alte opt localități din regiune a fost declarată stare de urgență, iar oamenilor li s-a cerut să rămână în case.
În capitala Sofia, un șofer în vârstă de 65 de ani a fost ucis când un copac s-a prăbușit peste mașina sa.