Țeapa cu autobuzele electrice. La o furtună ca la Constanța trebuie retrase

Țeapa cu autobuzele electrice. La o furtună ca la Constanța trebuie retrase

Municipiul Constanța a fost afectat de ploile torențiale. Dispeceratul Regiei Autonome Judeţene de Apă (RAJA) Constanţa a primite aproape 80 de sesizări de la cetățeni, iar pompierii au fost nevoiți să intervină de urgență.

Continuă problemele în Constanța. Ieri, municipiul a fost cuprins de inundații din cauza ploilor torențiale. Reprezentanții CT Bus au anunțat acum că au decis să retragă autobuzele electrice de pe traseu, din cauza carosabilului inundat.

Unele linii de autobuz au fost deviate în Constanța, tot din cauza apei de pe carosabil

Reprezentanţii CT Bus au transmis că se circulă cu dificultate pe mai multe linii şi sunt întârzieri:

„Vremea severă din ultimele ore a făcut ca în anumite zone din oraş carosabilul să fie inundat. Prin urmare, temporar autobuzele electrice au fost retrase din circulaţie. Sunt întârzieri provocate de condiţiile meterologice pe mai multe linii. Se circulă cu dificultate. Autorităţile recomandă tuturor cetăţenilor să evite momentan deplasările”, au precizat reprezentanţii CT Bus.

Aceștia au mai menționat că din cauza apei acumulate în intersecţia bulevardului Ferdinand cu strada Mihai Viteazu (Fantasio) autobuzele de pe liniile 2 - 43 şi 5 - 40 circulă deviat pe bulevardul Mamaia - strada I.G. Duca în ambele sensuri. Din acelaşi motiv, autobuzele de pe liniile 48 şi 101 circulă deviat astfel: sens Gara - strada I.G.Duca - bulevardul Mamaia – bulevardul Tomis - Poarta 2 - Poarta 1, iar pentru retur Poarta 1- Poarta 2 - strada Negru Vodă - strada Mircea cel Bătrân - strada I.G. Duca, după cum se mai arată în comunicat.

Portul Constanța

Vântul puternic a produs întreruperi ale curentului electric

Reprezentanții Dispeceratului Regiei Autonome Judeţene de Apă (RAJA) Constanţa au menţionat că rafalele de vânt au provocat fluctuații şi căderi de tensiune. Aceste situații au afectat alimentarea cu apă, inclusiv în anumite zone din municipiul Constanţa:

„În continuare, din cauza lipsei de energie electrică abonaţii din localităţile Plopeni, Cobadin şi Viişoara sunt afectaţi de lipsa apei. În localitatea Comana apa este furnizată cu presiune redusă”, a menţionat sursa citată.

Pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru îndepărtarea mai multor copaci dărâmaţi de vânt. Astfel, echipele de intervenţie au îndepărtat şase copaci căzuţi în municipiul Constanţa, dar şi în Medgidia, Hârşova, între Amzacea şi Topraisar şi între Comana şi Negru Vodă.

Constanța, în atenționarea ANM cu privire la cod portocaliu și galben

Totodată, pompierii au intervenit pentru îndepărtarea unei izolaţii desprinse de pe mansarda unui bloc din Constanţa. Au acționat și pentru a repara un fir de telefonie care încurca circulaţia pe podul din 2 Mai şi Mangalia, la un stâlp în pericol de cădere, la un panou publicitar căzut în sensul giratoriu de la Hanul Piraţilor, dar şi la un acoperiş smuls de pe casă în Biruinţa.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis atenţionări meteo de cod portocaliu şi galben pentru această perioadă la nivelul judeţului Constanţa. Fenomenele vizate sunt intensificări susţinute ale vântului cu rafale de peste 85 - 90 km/h şi cantităţi însemnate de precipitaţii care pot depăşi 40...60 l/mp.

Vor fi precipitații mixte și, din a doua parte a nopții, vor predomina ninsorile viscolite. În bazinul vestic al Mării Negre vântul va sufla tare, cu rafale de peste 100 km/h.