Consiliul Europei critică măsura de a muta romii din Baia Mare într-o fostă uzină chimică

Consiliul Europei critică măsura de a muta romii din Baia Mare într-o fostă uzină chimică

Nils Muiznieks, Comisarul pentru drepturile omului din cadrul Consiliului Europei a criticat, ieri, decizia autorităţilor din Baia Mare de a muta sute de romi în sediul unei foste uzine chimice.

Reprezentantul Consiliului Europei a cerut guvernului de la Bucuresti să ia măsuri împotriva acestei măsuri pe care Muiznieks o caracterizează ca fiind o "încălcare a drepturilor omului". "Sunt îngrijorat de informaţiile pe care le-am primit, potrivit cărora familii de romi din Baia Mare au fost evacuate şi mutate în incinta unei foste uzine chimice, unde sunt încă prezente numeroare substanţe toxice. Am primit informaţii conform cărora 21 de copii s-au intoxicat şi au avut nevoie de îngrijiri medicale. Această decizie a autorităţilor locale este o încălcare evidentă a normelor în materie de respectare a drepturilor omului. Consider că o anchetă serioasă trebuie să fie efectuată de către autorităţile române, pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat şi cine este responsabil pentru atentarea la sănătatea acestor persoane. Cer primarului din Baia Mare să se asigure că aceste familii beneficiază de locuinţe adecvate, în condiţii sanitare ce nu le pun sănătatea în pericol şi de comun acord cu persoanele vizate", a mai declarat Nils Muiznieks conform AFP, preluat de agenţiile de presă româneşti. CITIŢI ŞI:

  • Protest la Guvern faţă de Auschwitz-ul de la Baia Mare. "Aţi dus romii la acid, pentru voturi la partid"
  • Ambasada SUA condamnă situaţia de la Baia Mare. "Este un eşec al autorităţilor locale"
  • Cearta dintre primarul din Baia Mare şi bulibaşă a dus la înfiinţarea "Lagărului ţiganilor din Uzina Morţii"!
  • EXCLUSIV EVZ. Auschwitz-ul de la Baia Mare. 2.000 de romi mutaţi în Uzina Morţii de primarul Cherecheş "Chimicul"