Consilierul local surprins sub duș, vedetă în presa internațională: „A trăit coșmarul de care se tem toți salariații care lucrează de acasă”. Video

Consilierul local surprins sub duș, vedetă în presa internațională: „A trăit coșmarul de care se tem toți salariații care lucrează de acasă”. VideoSursa foto: Facebook

Cazul politicianului PSD, care a apărut gol la o ședință a Consiliului local din Sectorul 1, a devenit subiect în presa internațională. Consilierul Alberto-Iosif Caraian a demisionat, jenat că imaginile cu el, ieșind de sub duș, au devenit publice. Apariția sa, surprinzătoare, a fost prezentată de mai multe publicații din Marea Britanie și Ucraina.

Consilierul local Alberto-Iosif Caraian a avut o apariție surprinzătoare la ultima ședință a Consiliului Local din 24 februarie. El s-a înfățișat în fața colegilor de ședință, datorită camerei teledonului pe care a uitat să o închidă, gol și ud, așa cum a ieșit de la duș. Abia după câteva zeci de secunde și-a dat seama și a închis camera video. A fost însă prea târziu, iar imaginile cu el dezbrăcat au fost preluate de toată presa din România, și nu numai.

Jenat după incident, Alberto-Iosif Caraian a decis să renunțe la funcția pe care o deținea în Consiliul Local al Sectorului 1. Aceasta deși, jurnaliștii care au relatat cazul au fost, în general, îngăduitori cu el, acordându-i circumstanțe atenuante.

Cazul său a trecut granița României, grației tehnologiei, iar întâmplarea a fost relatată de mai multe instituții media străine.

„Nenorocirea lui Caraian este cu siguranță un scenariu care dă coșmaruri multor oameni care lucrează de acasă”, a scris Daily Star.

 

Sursa foto: Captura Daily Star

Consilierul local și-a cerut scuze pentru incidentul jenant în care a fost implicat, într-un mesaj pe Facebook.

„Tehnica mai joacă feste. Graba din păcate și-a spus cuvântul! Îmi cer scuze pentru nefericita întâmplare. Apa caldă era de la propria centrală, ca sa anticipez orice întrebări. Scuze încă o data tuturor!”, a scris consilierul PSD.

Ulterior, însă, el și-a înaintat demisia din funcție, anunțul fiind publicat pe site-ul oficial al PSD.

„În urma incidentului regretabil din timpul ședinței de astăzi, 24 februarie 2023, a Consiliului Local Sector 1, consilierul local Alberto-Iosif Caraian și-a înaintat demisia”, se arată în comunicatul PSD.

Incident jenant cu consilierul PSD Alberto Caraian

Incidentul jenant în care a fost implicat Alberto Caraian s-a petrecut în direct, în ședința Consiliului Local din Sectorul 1. Social-democratul și-a făcut apariția, dezbrăcat, din cauza unei erori a tehnologiei, din duș, direct pe ecranele Consiliului Local. Bărbatul s-a prezentat gol, de la bust în sus, cu părul ud, dar pregătit pentru dezbaterea punctelor de pe ordinea de zi.

„Se aude? Mă aud? Bună ziua. Se aude?”, a spus el fără să-și dea seama de ceea ce se întâmplă.

Toți cei prezenți au început să se amuze de situație și i-au cerut să închidă camera. Consilierul s-a retras pentru câteva secunde, dar a revenit în prim-plan, în timp ce din sală i se spunea să închidă telefonul:

„Alberto, închide camera, frate!”

Dându-și seama că este văzut de colegi, Alberto Caraian s-a retras din fața obiectivului, strigând că nu știe cum să oprească transmisiunea.

„Dar nu pot să o închid. Îmi cer mii de scuze! Sunt răcit cobză, dar nu știu cum să închis. Am intrat online”, a spus el, în vreme ce transmisia video s-a oprit de la sine.