Consilierii medicali de top: Neînceperea anului școlar, mai periculoasă decât pandemia

Consilierii medicali de top: Neînceperea anului școlar, mai periculoasă decât pandemia

Cei mai importanți consilieri medicali din guvernele Angliei, Scoţiei, Ţării Galilor şi Irlandei de Nord explică de ce neparticiparea la ore este mai riscată pentru copii decât pandemia.

Copiii trebuie să se întoarcă la şcoală din toamnă, au transmis consilieri principali din cadrul serviciilor medicale din Regatul Unit. Ei au avertizat asupra riscurilor „mult mai mari” ale absenteismului școlar, în comparaţie cu cele asociate virsului.

Această declaraţie comună a celor mai importanţi consilieri medicali din Regatul Unit susţine spusele premierului britanic Boris Johnson, care a afirmat recent că reînceperea anului școlar reprezintă o prioritate națională.

„Foarte puţini copii sau adolescenţi, dacă nu chiar niciunul, vor avea de suferit pe termen lung”, au notat semnatarii declaraţiei.

Dovezile arată că imposibilitatea participării la ore a cauzat creşterea inegalităţilor şi reducerea oportunităţilor. Totodată, neînceperea orelor poate exacerba problemele de sănătate fizică şi psihică, se precizează în declaraţie, potrivit agerpres.

Pe de altă, există dovezi clare ale unei rate foarte reduse a cazurilor de îmbolnăvire gravă la copii, chiar dacă aceştia contractează virusul.

„Procentul cazurilor simptomatice care necesită spitalizarea este estimat la 0,1% pentru copiii cu vârste între 0 şi 9 ani şi la 0,3% în rândul celor cu vârsta cuprinsă între 10 şi 19 ani, în comparaţie cu o rată de spitalizare de peste 4% în Marea Britanie pentru populaţia generală”, se notează în document.

Amintim că Boris Johnson a declarat că redeschiderea şcolilor este un imperativ social, economic şi moral, insistând că unităţile de învăţământ vor putea funcţiona în siguranţă, în pofida pandemiei de COVID-19.

Premierul britanic a pregătit o campanie pentru a asigura deschiderea şcolilor la timp.

În mod separat, consilierul medical şef al Angliei a fost citat spunând că ar fi o „prostie” ca lumea să se bazeze pe un vaccin contra coronavirusului, gata de utilizat anul acesta.

„Cred că, dacă aşteptăm cu nerăbdare un an, şansele sunt mult mai mari decât dacă aşteptăm cu nerăbdare şase luni şi trebuie să ţinem cont de un astfel de interval de timp”, a declarat Chris Whitty pentru Sky News.

„Aşadar, în ceea ce priveşte planificarea pentru iarna următoare, ar fi o prostie să ne bazăm planurile pe faptul că vom avea un vaccin”, a adăugat el.

Sursa: Agerpres