Connect-R o vrea pe Misha înapoi, după ce a înșelat-o. Fosta soție nici nu vrea să audă de împăcare

Sursă Colaj EVZ, poze Facebook

Connect-R a recunoscut că a înșelat-o pe Misha de mai multe ori, dar că își dorește a doua șansă. La scurt timp, artista a declarat că nu se mai pune problema de împăcare și că are alte priorități în acest moment.

Connect-R a lansat de curând o carte despre viața în care a vorbit despre cele mai mari regrete și nu numai. El a recunoscut că adevăratul motiv pentru care a divorțat de Misha a fost infidelitatea. Artistul a mai spus că a rănit-o foarte tare pe fosta soție și că a înșelat-o de mai multe ori, dar că speră să-l ierte și să fie iar o familie unită.

Connect-R a spus și că nu are de gând să-și refacă viața până când mama fiicei lui nu se va afișa cu un alt bărbat. După această declarație, Misha a mărturisit că fostul său soț mai are de așteptat și că nu își dorește o relație în viitorul apropiat.

„E o chestie care vine de la sine, la fiecare dintre noi care va dori să facă pasul ăsta. Momentan, nu e cazul la nici unul dintre noi.Nu am de gând să îmi refac viața, nu îmi stă gândul la așa ceva. Sunt axată pe carieră, urmează să scot câteva piese și mă axez foarte tare pe treaba asta. Chiar nu îmi arde de așa ceva în momentul de față. Nu simt nevoia. Nici nu aș avea timpul necesar să aloc unei relații. Dacă el va aștepta ca eu să fac pasul ăsta, va avea de așteptat mult și bine”, a declarat Misha, fosta soție a lui Connect-R, citată de publicația viva.ro.

Sursă foto: Instagram

A înșelat-o de mai multe ori

Connect-R a recunoscut că a avut o relație în paralel atunci când a fost căsătorit cu Misha și că aceasta nu a putut trece peste. Artistul a mai spus că s-a schimbat pentru fosta soție, dar că nu a fost iertat.

„În vremea în care eu nu mă cunoșteam pe mine, când eram un dobitoc, m-a prins, m-a descoperit că aveam o altă relație. Și nu o dată, de câteva ori. Am înțeles-o perfect, am înțeles de ce a dat divorț. Ea a avut un cumul de stări, numeroasele mele trădări s-au tot adunat până într-o zi, când a luat decizia de a divorța.

Astăzi, în noua mea stare nu aș mai avea de gând să înșel, nici gând să mai beau, nici gând să mă mai droghez, nici gând să-mi trădez soția. Sunt alt om. De ce n-a zis acum, hai să mergem înainte? Te iert și continuăm. N-a zis pentru că este o femeie orgolioasă, mai cred că a fost rănită și că și-a pierdut încrederea în mine. Și a rămas cu trauma provocată de mine, n-a putut să treacă. Chiar dacă, în anumite momente, aș fi sperat la o împăcare, cu prima ocazie, îmi reproșa tăios toate gesturile mele de trădare. Mă făcea să mă simt ultimul om, n-a putut să creeze pacea în casă. N-a putut să treacă peste momentele mele de rătăcire. Eu le lăsasem mult în urmă. La mine nu mai funcționau reproșurile pentru că știam cine sunt și cum m-am schimbat.

Ea mă vedea că sunt altfel, mă vede acum că m-am schimbat, dar nu acceptă împăcarea. Cel mult o ușă întredeschisă. E vorba de orgoliu și neîncredere. Are teamă că se pot repeta trădările mele și nu vrea să mai trăiască nicio dezamăgire. E Rac, e familistă convinsă, a renunțat la o carieră națională și internațională ca să fie cu mine, ca să se nască fata, iar eu am răsturnat masa, am trădat-o. Eu înțeleg dezamăgirea ei și nu îmi refac viața!”, a mai povestit artistul în cartea sa „Din livada cu nuci”.