Borbely: Să nu ne dea nimeni nouă indicaţii de la Budapesta

Borbely: Să nu ne dea nimeni nouă indicaţii de la Budapesta

"Doar autonomia teritorială a rămas o dorinţă neîmplinită" a maghiarilor, a susţinut astăzi Marko Bela, în discursul de bilanţ a celor 18 ani în care a fost preşedinte al UDMR. Liderul în retragere al Uniunii a făcut apel la unitatea maghiarilor pentru îndeplinirea priorităţilor, una dintre ele fiind autonomia. În acelaşi ton, Laszlo Borbely a susţinut că UDMR nu are nevoie de "indicaţiile" de la Budapesta sau Bucureşti.

"Evident, autonomia poate fi marea prioritate a următorilor ani, dacă există premisele acestei autonomii. Or, în opinia mea, aceste premise le-am şi creat. Menţionăm însă că asemenea obiective pot fi obţinute numai prin unitate politică", a spus Marko Bela. Totodată, el a remarcat că perioada premergătoare congresului s-au remarcat "contestatari din oficiu" ai UDMR, "cei prea grăbiţi", "frustraţi" sau "bocitoare". "Toţi care au intervenit în campania pentru alegerea preşedintelui UDMR s-au demascat", a spus Marko, precizând că victoria Uniunii stă în faptul că "adevărul nostru este împărtăşit astăzi şi de cei care ne-au criticat". În context, liderul Uniunii l-a atacat şi pe Laszlo Tokes care pus sub semnul întrebării eficienţa parlamentară a UDMR, dovedind, a spus Marko, "oportunismul". "Noi să decidem şi în continuare asupra sorţii noastre" Totodată, Marko a pledat pentru păstrarea independenţei UDMR faţă de toţi actorii politici din România şi Ungaria, cu care Uniunea ar trebui să aibă un parteneriat. "Eu însumi am atras asupra mea supărarea multor persoane şi în ţară, şi în Ungaria, pentru că am ţinut cu încăpăţânare la principiul relaţiilor de parteneriat, bazate pe egalitatea în drepturi. Mai mult, unora li s-o fi părut chiar aroganţă orgoliul provincial că nu am contenit să susţinem: "Noi ştim mai bine ce e cu noi!", a spus Marko Bela, acesta fiind de altfel mesajul cel mai imporant pe care l-a transmis UDMR la predarea ştafetei. "Noi să decidem şi în continuare asupra sorţii noastre", a insistat el. Declaraţiile lui Marko vin în contextul în care şeful UDMR a reclamat presiuni atât din Ungaria cât şi din România pentru a influenţa alegerile de la Congres. Borbely, atac la FIDESZ În cărţi pentru postul de vicepreşedinte politic al UDMR, Laszlo Borbely a dat o replică dură Budapestei care în mesajul său pentru Congres îşi condiţiona colaborarea cu Uniunea de schimbarea liniei impuse de Marko Bela în ultimii 18 ani. "Cred că sunt îndreptăţiţi să vină să ne dea nouă indicaţii aici în România. Nu asta înseamnă strategie naţională. Noi vom fi un partener. Nici din Budapesta, nici din Bucureşti să nu ne dea nimeni indicaţii", a spus Borbely. Sugestiile FIDESZ, primite cu răceală Delegaţii la Congresul UDMR au primit astăzi cu răceală, chiar cu ostilitate, mesajul FIDESZ, transmis de vicepreşedintele Pelczne Gal Ildiko. Ea a vorbit despre necesitatea schimbării în UDMR şi a spus că, dacă această schimbare se va face, partidul lui Viktor Orban va fi aproape de Uniune. "Maghiarii mai aşteaptă schimbarea", a spus vicepreşedintele FIDESZ, sugerând că ar fi vorba despre schimbarea liniei Marko Bala la conducerea UDMR. Delegaţii n-au primit bine "sfaturile" FIDESZ, ca de altfel şi remarca "FIDESZ vă va da o mână de ajutor ca şi în trecut", făcută în condiţiile în care Viktor Orban susţine formarea unui nou partid al maghiarimii, alternativă la UDMR, în jurul lui Laszlo Tokes "Astăzi nu veţi alege un om, veţi alege o cale. Aveţi de ales între un drum greu, dar fără compromisuri, şi un drum uşor cu compromisuri mari şi mici. Dacă veţi alege prima cale, veţi avea în FIDESZ un partener", a spus Pelczne Gal Ildiko. Schimbarea de gardă la UDMR vine în contextul în care  PSD, PNL şi PDL încearcă să-şi fidelizeze fiecare Uniunea. De altfel, liderii celor trei partide, Victor Ponta, Crin Antonescu şi Emil Boc, au venit astăzi la Oradea pentru a-şi prezenta ofertele în faţa Congresului UDMR. Dacă Victor Ponta le-a promis delegaţilor la Congres că drepturile câştigate de UDMR alături de PDL nu vor fi luate înapoi, Crin Antonescu a dat un ultimatum Uniunii ca în câteva săptămâni să decidă dacă se alătură sau nu USL. Mişcări de trupe înaintea Congresului După ce au făcut curte intens UDMR în ultima perioadă, PNL, PSD, dar şi PDL au încercat să joace la imagine momentul Congresului Uniunii. Chiar dacă democrat-liberalii lui Emil Boc au anunţat semnarea unui protocol cu formaţiunea lui Marko Bela, şi el unul dintre susţinătorii, cel puţin declarativ, a unui astfel de demers, liberalii şi social-democraţii au reuşit să le ia faţa. Cu doar două zile înainte de Congres, PNL a reuşit, în numele Uniunii Social-Liberale pe care au construit-o cu PSD, să parafeze o înţelegere cu UDMR Bihor – filială care organizează congresul, dar şi una din cele mai puternice ale Uniunii. Gestul era pregătit pentru o reeditare la Satu Mare şi la Maramureş, însă semnarea protocoalelor în aceste judeţe a fost amânată până după schimbarea conducerii UDMR. De altfel, liderii actuali ai Uniunii au încercat să repare deficitul provocat în relaţia cu PDL, susţinând că este vorba doar de înţelegeri punctuale care nu afectează actuala colaborare în Coaliţie. Borbely: Filialele UDMR care au înţelegeri cu USL, chemate la discuţii la Bucureşti Pregătit pentru preluarea funcţiei de vicepreşedinte politic al UDMR, Laszlo Borbely a declarat astăzi că filialele Uniunii care au semnat sau au în intenţie să semneze protocoale, la nivel local, cu USL, vor fi chemate la Bucureşti pentru a discuta fiecare situaţie punctual. "Nu e un semnal ( semnarea protocoalelor locale cu USL-n.r.). E o furtună într-un pahar cu apă. Am propus colegilor ca în două săptămâni să chemăm aceste filiale la Bucureşti şi să discutăm cum va funcţiona această înţelegere", a spus Borbely. Liderul UDMR a precizat  că "evident au fost întrebări" din partea partenerilor de la PDL în legătură cu înţelegerile cu USL, dar li s-a explicat că situaţia va fi lămurită în perioada următoare, iar Coaliţia nu e pusă sub semnul întrebării. La rândul său, preşedintele UDMR Marko Bela a declarat înainte de deschiderea Congresului că, în acest moment nu se pune problema unui viraj al Uniunii către tabăra opoziţiei. "Cel mai important eveniment pentru noi a fost şi este Congresul. Politica de alianţe... noi şi până acum am fost o formaţiune de încredere, ceea ce am convenit am respectat, vom proceda ca atare şi în viitor. În acest moment, nu se pune problema unei alte formule de guvernare, după părerea mea", a spus Marko. Citiţi şi:
  • Kelemen Hunor, noul preşedinte al UDMR

Ne puteți urmări și pe Google News