Daniela Popa este noul preşedinte al Partidului Conservator, după un vot cu scântei. Ea a primit 570 de voturi "pentru", din cele 1200 de voturi validate. Voiculescu şi-a anunţat retragerea din fruntea conservatorilor cu un glas amar, reproşându-le colegilor săi că nu au făcut destule eforturi pentru ca partidul să se impună mai mult pe scena politică din România.
Contracandidaţii Danielei Popa, Florian Anghel şi Sabin Cutaş, au obţinut 557, respectiv 85 de voturi "pentru". De asemenea, fostul lider al conservatorilor, Dan Voiculescu, a fost ales preşedinte fondator cu 1.161 de voturi “pentru” şi niciunul “împotrivă”.
"Nu doresc ca cineva să plece din această sală cu părerea că a fost înşelat. Am o rugăminte : nu vociferaţi ! Numai la ţărănişti se vociferează, la PC se exprimă punctele de vedere la microfon ", a afirmat la finalul anunţului rezultatului Dan Voiculescu.
"Mi se pare corect ca al treilea candidat să spună cui îi dă votul", a adăugat el, dând cuvântul lui Sabin Cutaş. Cutaş a opinat că voturile sale "trebuie să meargă la doamna Daniela Popa".
Astfel, Popa a castigat, dupa primul scrutin. Noul preşedinte al PC a încercat să ţină un discurs, însă huiduielile din sală au întrerupt-o. Scandalul a continuat pe holuri. Contestatarii Danielei Popa au comentat că votul a fost o "mare mârşăvie " şi au afirmat că se gândesc chiar la retragerea din partid.
Popa a anunţat că toţi cei 31 de candidaţi pentru funcţiile de vicepreşedinţi ai partidului vor fi numiţiîn aceste posturi. De asemenea, Voiculescu a precizat că viitorul consiliu de onoare pe care-l va conduce este format din preşedintele Daniela Popa, secretarul general Codruţ Şereş, Dan Ioan Popescu şi Mihai Lazăr.
Carte de vizită Daniela Popa (51 de ani), parlamentar al PC şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, este de profesie inginer, având un doctorat în ştiinţe economice, un masterat în securitate şi apărare naţională şi un altul în managementul sectorului public.
A fost deputat timp de 13 ani, din 1990 până în 2000, şi din 2004 până în prezent. A intrat prima dată în Parlament pe listele FSN, fiind şi membru fondator al FSN, devenit PDSR, pe care l-a părăsit în 1997.
După o perioadă de trei ani (1997-2000) în care a fost secretar general adjunct al ApR, Popa alege PUR, în a cărui conducere ajunge în 2002. Din 2004 este şef al cancelariei fostului lider al PC , Dan Voiculescu. Potrivit CV-ului său de la Camera Camera Deputaţilor, Daniela Popa nu a fost membru PCR.
Voiculescu, retragere amară Dan Voiculescu şi-a anunţat retragerea din fruntea conservatorilor cu un glas amar, reproşându-le colegilor săi că nu au făcut destule eforturi pentru ca partidul să se impună mai mult pe scena politică din România.
Bogatul industriaş va rămâne însă în mijlocul conservatorilor, urmând să conducă nou "Consiliu de Onoare" al PC. La ultimele alegeri, pentru desemnarea europarlamentarilor, PC a obţinut un scor foarte mic, în jur de 1%, foarte departe de pragul electoral.
La începutul Congresului, Dan Voiculescu nu a scăpat prilejul de a-l ataca pe vechiul său rival, preşedintele Traian Băsescu, pe care îl consideră principalul vinovat de actuala situaţie conflictuală în politica românească.
"Ne bârfim unii pe alţii ghidaţi de un dirijor care vrea să ne bârfim şi care apoi cere note de la Servicii pentru a afla cum ne bârfim unii pe alţii...Băsescu este un politician care se crede perfect. Poate o fi perfect la el acasă, dar în politică Băsescu a greşit foarte mult faţă de poporul care l-a ales", a început atacul Voiculescu.
În opinia liderului conservator, pentru şeful statului e rău deoarece "este prieten cu primarul Aradului, este prieten cu Elena Udrea, cu domnul Cocoş-Laura Andreşan, este prieten cu Umbrărescu şi Căşuneanu şi mafiile lor. Bunul simţ s-a pierdut în clinchetul paharelor ciocnite de şeful statului cu un cioban (aluzie la Gigi Becali), ba în piele de mare lider politic, ba în piele de mare patron de club sportiv", a mai spus miliardarul.
Conservatorii au avut parte de reproşuri şi din partea pesedistului Titus Corlăţean, invitat special, care a amintit de "trădarea" din 2004. Un alt invitat special la Congresul PC a fost liberalul Ludovic Orban. Există informaţii potrivit cărora, conservatorii ar urma să încheie o alianţă cu liberalii.