Conferință ONU: Transformarea lumii în care trăim. Punct de interes - Balcanii

Conferință ONU: Transformarea lumii în care trăim. Punct de interes - Balcanii

Aflată pe Agenda 2030 a ONU pentru o dezvoltare durabilă, la Primăria din Belgrad va avea loc, vineri, o conferință internațională care are ca temă Transformarea lumii în care trăim. O serie de noi recomandări legate de viața imediată a fiecărui cetățean din Balcani sunt puse pe masa discuțiilor. 

Conferința, organizată de Centrul European pentru Pace și Dezvoltare (ECPD) cu sediul la Belgrad, structură aflată sub patronajul Organizației Națiunilor Unite, face parte dintr-o serie de astfel de evenimente organizate în lume. Acestea au în centru cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) stabilite încă din 2015 de ONU prin Agenda 2030. Obiectivele integrează provocările economice, sociale și de mediu cu care se confruntă lumea și pun oamenii înapoi în centrul preocupărilor.

Secretarul general al ONU, în raportul său de sinteză asupra procesului, a cerut o transformare fundamentală în societate și economie. ”Este necesar să stabilim parteneriate transformatoare bazate pe principii și valori, o viziune comună și obiective împărtășite, mobilizarea puterii culturii, cu participarea tuturor părților interesate relevante și responsabilitatea reciprocă în centru”, transmit organizatorii evenimentului de vineri.

Există 17 obiective de dezvoltare durabilă cu 169 de ținte și aproximativ 240 de indicatori pentru a măsura progresul în direcția acestor obiective. Între acestea amintim: eradicarea sărăciei, a foametei, îmbunătățirea nutriției, și promovarea unei  agriculturi durabile; asigurarea unei vieți sănătoase și promovarea bunăstării tuturor cetățenilor indiferent de vârstă; garantarea unei educaţii de calitate şi promovarea oportunităţilor de învăţare de-a lungul vieţii pentru toţi;

realizarea egalităţii de gen şi împuternicirea tuturor femeilor şi a fetelor; încurajarea inovaţiei, reducerea inegalităţilor în interiorul ţărilor şi de la o ţară la alta, luarea unor măsuri urgente de combatere a schimbărilor climatice şi a impactului lor, conservarea şi utilizarea durabilă a oceanelor, mărilor şi a resurselor marine pentru o dezvoltare durabilă, protejarea, restaurarea şi promovarea utilizării durabile a ecosistemelor terestre, gestionarea durabilă a pădurilor, combaterea deșertificării, stoparea şi repararea degradării solului  și stoparea pierderilor de biodiversitate; promovarea unor societăți pașnice și incluzive.

Trebuie amintit că ONU a înființat un Forum politic la nivel înalt, care se întrunește anual pentru a evalua progresul în atingerea acestor obiective, iar toate guvernele trebuie să prezinte rapoarte naționale voluntare cu privire la progresele lor.

Țările din Balcani în fața marilor probleme globale de mediu

Țările balcanice, care au, între ele, o serie de similitudini în sistemele de transport, agricultură, structura populației și emigrarea, conservarea naturii, sărăcia rurală sau gestionarea solului, sunt chemate acum să găsească puncte comune de colaborare pentru atingerea obiectivelor asumate.

”De asemenea, regiunea trebuie să se întrebe care este ponderea țărilor din Balcani la obiectivele globale? Regiunea este suficient de ambițioasă în obiectivele pe care fiecare țară și le-a stabilit? Cât de mare este decalajul și ce ar fi necesar pentru a-l elimina?”, mai arată organizatorii conferinței, între care mentionam pe prof. dr. Federico Mayor, prof.dr.Negoslav Ostojic, dr. Roberto Savio.

Una din chestiunile care se pun e dacă este publicul informat despre ODD și dacă este implicat în realizarea acestora.  De exemplu, având în vedere că asistăm evident la schimbarea climei, datotiră poluării, e imperativ necesară renunțarea la combustibili fosili. Cea mai mare provocare este schimbarea comportamentului individual al consumatorilor pentru a reduce cererea de energie.

Ne puteți urmări și pe Google News