CONEXIUNI Printre primele mirări existențiale ale Regelui Mihai, Dumnezeu să-l ierte, când s-a reîntors în Republica România, a fost și aceasta: ”Poporul meu, unde este poporul meu? Românii erau veseli și harnici, unde este poporul meu?”

CONEXIUNI  Da, românii erau veseli, harnici, curajoși, dornici de carte, drepți și inventivi. Așa am apucat eu românii prin anii 50’ ai secolului trecut. Așa erau cei care au supraviețuit războiului, unii celor două războaie, cu școală puțină, multă, dar cu cei șapte ani de acasă și credință în Dumnezeu. Sigur că era și neghină, unde este grâu bun este și neghină. Dar întotdeauna s-a găsit cineva să aleagă grâul de neghina. Iată, după al Doilea Război mondial, România a trecut prin perioada bandelor de gangsteri. Lumea avea arme, era după război, iar cei răi le și foloseau. S-a ridicat un om, comisarul  Eugen Alimănescu, personajul Moldovan din filmele lui Sergiu Nicolaescu. A făcut ordine, tot cu mitraliera. O să vă povestesc altădată, nu vă uitați pe Wikipedia, o prostie și minciuni mai mari scrise în contul maiorului, apoi colonelului de MAI Eugen Alimănescu, nu prea am mai văzut.

CONEXIUNI  Românii sunt triști. În general, dar mai ales, cei plecați din țară, românii de pretutindeni. Îi văd mereu. Am o familie mare, prin alianțe, cu tot cu fine și fini, mai multe sute de persoane. Cu prietenii și cunoscuții, câteva mii de persoane. Risipite pe tot globul. Sunt triști, unii chiar disperați, depresivi. Nu îmi trebuie studii sociologice, sau părerile unor psihologi, de obicei mai nebuni decât pacienții lor, așa spunea Freud. Văd clar și limpede. Românii, multe milioane, au plecat în străinătate, au fugit din țară, așa se spunea pe timpuri și consider o formulare corectă, o să vedeți de ce. Sunt triști pentru că au fost obligați, de cele mai multe ori, să facă acest lucru. S-au refugiat în străinătate cum făceau românii până acum câteva sute de ani când năvăleau dușmanii, fugeau de acasă, dădeau foc și otrăveau fântânile. Codrul era tot românesc, însă, le oferea protecție și de mâncare, ciuperci, fructele pădurii, animale. Pe gratis. În străinătate este diferit. Este un mediu ostil, sau cel puțin indiferent. Românii noștri câștigă la diferența la nivelul mediu de viață, mai ridicat în alte țări, tocmai pentru că au ținut țări ca România și multe altele în subdezvoltare. Acum și mai evident și mai pregnant.

Pe toți, românii de pretutindeni, i-am întrebat de ce au fugit din țară. Din cauze economice, mi-au răspuns și nu au fugit, au mers încet. Unele femei mărturiseau că au plâns când au plecat definitiv din țară. Da, au plâns!

Dar este bine că își oferă o motivație logică, dacă nu onorabilă. Dacă ar știi adevărul că nu a fost decizia lor, au fost alungați din țară!

CONEXIUNI  Pe toți i-am întrebat dacă ar fi avut un post bun, constant, sigur, de vreo 3.500€, casă spațioasă, mașină bună, dacă copiii ar fi avut o educație bună și asistența medicală corectă, dacă corupția ar fi fost redusă, ca în Danemarca, sau Suedia, ar mai fi plecat din România. Nu, sigur că nu, ce suntem nebuni, cum să plecăm din România dacă am fi avut toate astea, a fost răspunsul unanim. Toți, așa au răspuns!

Românii nu au fugit din țară din cauze economice, ci din cauze politice. Sunt refugiați politici.

Între 1 ianuarie 1990 și 1 ianuarie 2018, în 28 de ani, au plecat din țară 11.685.308 cetățeni români. În prezent sunt, în străinătate, plecați la muncă, la 1 ianuarie 2018 - 3.934.145 cetățeni români. Mai sunt câteva sute de mii în sectorul cenușiu al muncii, persoane care figurează că locuiesc și muncesc la o firmă din România, plătind taxe și impozite minime, dar de fapt sunt la lucru la negru în Europa. Nu pot fi numărați, nu există o evidență a lor, dar se pare că fenomenul, și invers, ia amploare, așa se obțin venituri neimpozabile și se pot spăla banii. Destinațiile preferate pentru muncă ale românilor sunt Spania, Italia și Germania.

Au fugit din România. Nu îi condamnd, Doamne ferește, departe de mine, sunt rudele mele și prietenii mei printre ei. Au fost alungați din țară, cu premeditare, prin aplicarea unor strategii bine puse la punct în Occident. Un Occident care avea nevoie de mână de lucru ieftină, fără drepturi și relativ calificată. Între 1 ianuarie 1990 și 1 ianuarie 2018 s-au închis în Republica România  38.756 unități economice, agricole, industriale, fabrici, mari uzine, ateliere etc etc. Au dispărut 3.986.503 locuri de muncă. Totul a fost făcut de clasa politică de după 1989. La comanda străinătății. Am fost implicat puțin în programul PHARE și nu am știut cum să fug de acolo, nu doream să-mi trădez țara. De aceea sunt românii refugiați politici, au fost trădați de clasa politică pentru vițelul de aur și puterea efemeră!

”Căpșunarii” de care este plină presa isterică și anarhistă de stânga, nu constituie nici 2%. Au plecat, în 28 de ani, peste un milion de cadre pregătite superior, milioane de cadre medii, cei mai buni, mai capabili și mai îndrăzneți de pe piața muncii. Au fugit și au lăsat foc și fântânile otrăvite în spatele lor.

 

CONEXIUNI  I-au găsit după o săptămână în care nu mai fuseseră văzuți în sat. I-au aflat, ușa era descuiată, îmbrățișați, în pat, îmbrăcați cu ce aveau mai gros, bărbatul încercând să protejeze femeia de relele acestei lumi. Cu fețele albe-albe, ca ale statuilor grecești. Morți de frig și de foame. Ne le-a ajuns pensia. Pe Nelu l-au găsit în marginea pădurii, se dusese să strângă niște vreascuri, pe jumătate mâncat de fiare. Mort de foame și înghețat de frig. Nu i-a ajuns pensia. Exemplele celor care, din fericire, încă nu au murit de frig și foame, dar nu le ajunge pensia, se pot multiplica de sute, mii, milioane de ori. Anul trecut 87 de români au murit de foame și frig, nu le-a ajuns pensia, sau ajutorul social. Anul acesta, 2018, ONG-ul de la care am cifrele raportează că au fost doar 27 de cazuri de români morți de foame și de frig. Trebuie să menționez că instituțiile statului nu furnizează astfel de date, răspund în scris că nu au informații despre astfel de cazuri.

CONEXIUNI Tragedia românilor rămași în țară este similară, păstrând proporția, cu cea a celor din gulaguri sau lagăre de exterminare. Dacă românii de pretutindeni sunt triști, românii rămași încă în țară sunt tragici, au figuri de tragedie grecească antică.

De ce nu le ajung salariile, pensiile? România, o republică socială, este un stat hibrid. A păstrat structuri socialiste dinainte de 1989, sub forme noi, ale capitalismului sălbatic. Sistemul de pensii este unul dintre ele. Normal ar fi fost ca fondul de pensii să fie investit de stat în afaceri profitabile și să crească cu profitul realizat. Normal ar fi fost ca fiecare cotizant la fondul de pensii să aibă contul său individual, iar la ieșirea la pensie, fondul depus, indexat cu dobânda și profitul realizat, să fie restituit în întregime, sau eșalonat pe un număr de ani, lunar, de comun acord cu pensionarul.

Dar sistemul de pensii actual nu este unul normal. Se bazează pe același principiu de economie socialistă închisă, dinainte de 1989. Se strânge în timp real de la cotizanți și se împarte la pensionari, dintre care mulți, unii cu ”pensii nesimțite” nu au cotizat niciodată, un leu. Sunt răsfățați statului, cei care au ajutat statul să oprime poporul.

Iată cazul meu, întotdeauna fac așa, când vreau să demonstrez ceva, doar mă cunosc foarte bine. Am cotizat 42 de ani, o sumă impresionantă, am avut salarii mari și am lucrat mult în străinătate. Un avocat a calculat, după cartea mea de muncă, că fondul meu de pensie, banii care i-am depus în 42 de ani, s-ar ridica la peste patruzeci de mii de dolari.  Salariul meu era de două ori mai mare, dar eu primeam numai jumătate. Banii, nu puțini, erau luați de stat pentru sănătate, educație, învățământ, asistență socială, fond de pensii. De exemplu, pe statul de la contabilitate salariul meu brut era de 6.550 lei. În mână luam 3.650. Diferența mergea la stat. Pentru ce? O să vă povestesc…

CONEXIUNI  Aș putea spune că din salariul meu am crescut un inginer și un medic, hai să zicem orfani, sau nu, exemplul este general. Din salariul meu s-au luat banii pentru căminul lor, mâncarea și cărțile de colorat subvenționate de stat, dar din banii mei. Din salariul meu s-a plătit salariul educatoarei și mesele prichindeilor la grădiniță. Tot din salariul meu s-a plătit doctorul și medicamentele compensate pentru cei doi viitori specialiști când au făcut urticarie, sau alte boli ale copilăriei. Din salariul meu, din munca și efortul meu s-au plătit salariile învățătorilor, manualele gratuite, întreținerea școlii, creta și buretele, totul. Am muncit din răsputeri ca să-i țin pe cei doi la liceu, cu profesori buni specializați, cu laboratoare, alte manuale gratuite. Gratuite? Nu, totul a fost plătit de mine și de alții ca mine. Apoi am făcut efortul ca să-i țin la facultăți bune, să se distreze vara pe gratis la Costinești, să învețe pe cele mai bune cursuri. În acest timp am plătit fondul de pensii, care era încasat în timp real, de pensionarii de atunci. O duceau de o mie de ori mai bine, pensiile erau consistente, majoritatea bunicilor creștea nepoții pe banii lor, nu le trebuia banii părinților, unii aflați la muncă în străinătate. Acum când cei doi specialiști ar fi trebuit să-mi restituie investiția mea în ei, prin cotizația lor la sistemul de pensii, doctorul și prin asistență medicală, ia-i de unde nu-s! Medicul este în Austria, iar inginerul în Canada. Banii mei s-au dus ca investiție în acele țări dezvoltate, împreună cu ei. Ne rămâne, celor din țară, să murim de foame și de frig!

CONEXIUNI  Repet, acum pensionarii sunt în situația că nu le mai ajunge pensia, pot să moară de frig și de foame. Pentru că lipsesc de pe piața muncii patru milioane de persoane, din ale căror cotizații și impozite s-ar fi putut strânge un fond pentru pensii decente, asistență socială, învățământ, sănătate. Din nou dau un exemplu personal. Mai demult, poate peste zece ani, am vrut să ies la pensie în avans. Mi s-au făcut calculele și s-a găsit că am 1,78 puncte de pensie ceea ce însemna o pensie acceptabilă. Am considerat că este puțin și am continuat să muncesc, același post, același salariu, aceaiași cotizație sau contribuție, nu știu cum se mai cheamă astăzi. Când am solicitat să ies la pensie la limită de vârstă mi s-a calculat punctul de pensie la 1,01 puncte. Normal că am cerut explicații și mi s-a răspuns că se aplică altă lege și că fondul de pensii colectat este mai mic, deci și coeficienții de calcul s-au micșorat corespunzător, dar să nu am grijă că punctul de pensie va crește. A crescut cu câțiva lei. Dacă era după statul român, eram de mult mort de foame și frig în pustnicia mea, noroc că am familie și prieteni, care mă ajută. Dar îmi este rușine și necaz: unde sunt banii mei, cei pe care i-am investit? Dați-mi banii mei înapoi, fondul meu de pensii, cel pe care l-am depus, nu doresc ajutor, doar ce este al meu! Sigur că am o statură tragică pe care o înfășor cât pot în comicul hazului de necaz, că așa este românul! O să vă spun o taină. Știți ce au făcut dacii când au văzut că sunt pierduți, pentru că trădătorii în frunte cu Bicilis deschiseseră ușile secrete ale fortăreții imposibil de cucerit altfel, Sarmisegetuza? Au râs, un râs puternic ca un tunet, au râs în hohote, mult timp, minute în șir, de s-au speriat legionarii romani. Au crezut că este cine știe ce ritual funerar, dacii erau știuți că nu le este frică de moarte. Și, destul timp nu au îndrăznit să-i atace, să-i înjunghie, pe tarabostes și pe Decebalus, vreo treizeci de oameni adevărați, înconjurați de sute din cei mai buni ostași ai tuturor timpurilor, centurionii și soldații Romei. Poate, întrecuți doar de spartanii lui Leonidas. Episodul este povestit de academicianul D. Protase, citându-i pe Cassius Dio și Marcellinus Ammianus, mari istorici ai Romei.

CONEXIUNI  De ce am adus vorba de istorie? Pentru că am avut o istorie tragică, mai ales cea modernă și contemporană, mereu ne-am trădat între noi, mereu am întors armele, de fapt le-am întors tot împotriva noastră, mereu am fost colonia cuiva, cumva. Conduși de regi străini nedemni care aveau alte interese decât ale poporului român și de președinți incapabili, puși special ca să fie incapabili. Cum să nu fie poporul român trist și tragic?

CONEXIUNI Dar cineva se bucură. Tare se bucură! Firmele care transferă banii românilor de pretutindeni către cei de acasă. Pentru că triștii noștri români de pretutindeni nu lasă să moară de foame și de frig rudele de acasă. Anul trecut au transferat în România 3.878.503.112 $, deci aproape patru miliarde de dolari. De aceea nu murim TOȚI pensionarii de foame și de frig! Vă spuneam că firmele de transfer bani, au făcut profituri uriașe. Nu au declarat cât, dar specialiștii în finanțe-bănci pe care i-am consultat spun că românii nu transferă sume mari, nu au cum, dar transferă regulat, lunar, pentru părinții în vârstă, pentru copiii lăsați acasă în grija bunicilor, sau pentru frați și surori încă fragede, care învață. În acest caz comisionul băncilor de transfer este mare pentru că începe, de obicei, de la 2,90 €.  Așa că se estimează profitul anual al firmelor care transferă banii, valuta, pe relația România la cel puțin o sută-două de milioane de dolari. Buni bani!

Dar românii sunt deștepți. Dau celor de acasă un card emis de banca străină din țara unde muncesc peste poate și alimentează contul de afară. În acest caz băncile se bucură, nu firmele care transferă banii.

CONEXIUNI  O să vă mai spun ceva, o istorie adevărată. La jumătatea secolului XIX, după eșecul Revoluției române din Transilvania și în deceniile următoare, mulți transilvăneni au plecat în America. Probabil, câteva sute de mii, poate mai mulți, nimeni nu i-a numărat. Se zvonise că în America sunt zăcăminte mari de aur și românii noștri știau secretele aurului de mii și mii de ani, cum să-l îmbuneze și cum să-l extragă. Nu cu otravă cum vor acuma unii străini, mereu mă rog să se facă bine, că sunt cu toții bolnavi, dar nu știu. Românii noștri au făcut în America ferme mari ardelenești, ranch-uri uriașe și acum mai vorbesc americanii vechi de ele. S-au îmbogățit, mulți dintre ei, pentru că munca grea făcută cu cap îmbogățește. Când România s-a aflat în granițele ei firești, după 1920, ardelenii, bănățenii, moții și maramureșenii s-au întors în țară, bucuroși nevoie mare. Nu se știe câte milioane, sau miliarde de dolari-aur au adus în România, în chimire și cufere. Nimeni nu i-a căutat să vadă câți bani au adus. Dar bunăstarea României dintre cele două războaie s-a construit și pe banii lor!

Vă aștept înapoi în România, dragii mei români de pretutindeni, când va veni vremea, cînd România va fi recucerită de români, pe cei cu chimirele pline, sau goale, nu contează, sunteți cu toții români. Atunci poate o să ne bucurăm cu toții, o să ne revină bujorii în obraz și zâmbetul pe buze!