Editura Evenimentul si Capital

Conducerea Portului Constanța, cercetată într-un dosar pentru fapte de corupție

Autor: | | 2 Comentarii | 3648 Vizualizari

Există suspiciuni de fraudă la numirea fostului director Nicolae Dan Tivilichi. Nicolae Dan Tivilichi, fostul director al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța SA, companie de interes strategic național, și-a pierdut postul în urma unei decizii definitive a Curții de Apel Constanța din data de 28 ianuarie 2019.

Mandatul său s-a terminat după doi ani cu consecințe atât pentru companie cât și pentru „portofelul” lui Tivilichi.

Acțiunea în justiție a fost făcută de o fostă directoare din companie care a contestat modul în care s-a făcut selecția și numirea lui Nicolae Dan Tivilichi. Acesta s-a lăudat tot timpul că este susținut de vicepremierul Viorel Ștefan, de altfel omul care l-a propus pentru funcția de la Portul Constanța.

Ambii sunt din Galați și au avut strânse legături de afaceri. Susținerea pe care a avut-o Dan Tivilichi a fost una destul de consistentă, iar procedura de numire s-a dovedit a fi o formalitate care să justifice numirea sa.

Cu toate acestea, instanța a desființat toată această procedură și a stabilit că: „Anulează Procedura de selecţie pentru ocuparea funcţiei de Director General al CN Administraţia Porturilor Maritime SA, iniţiată în baza Hotărârii Consiliului de Administraţie nr. 24/28.11.2016, Procesul-verbal privind verificarea şi evaluarea conformităţii administrative şi eligibilităţii dosarelor privind candidatura pentru funcţia de director general şi director economic nr. 3098/27.01.2017 în ceea ce priveşte funcţia de Director General, precum şi actele ulterioare de numire în funcţia de Director General al CN Administraţia Porturilor Maritime S.A. întocmite urmare a Procedurii de selecţie pentru ocuparea funcţiei de Director General al CN Administraţia Porturilor Maritime S.A., iniţiată în baza Hotărârii Consiliului de Administraţie nr. 24/28.11.2016.”

Ceea ce este mai grav este că în urma acestei decizii, Dan Tivilichi va trebui să returneze toate veniturile încasate în cei aproximativ doi ani cât a ocupat funcția de director al CN APMC SA. De asemenea, documentele semnate de acesta în aceeași perioadă sunt nule.

În prezent, Nicolae Dan Tivilichi a anunțat conducerea companiei că urmează să revină în funcția de director general sau director general adjunct, funcție pe care și-a păstrat- o vacantă.

Dosar penal pentru fapte de corupție

În paralel cu judecarea dosarului civil a fost deschis și un dosar penal unde cercetarea s-a făcut „in rem”, adică s-au cercetat faptele. Dosarul penal are ca obiect aceeași speță ca și dosarul civil: modul în care s-a făcut selecția și numirea directorului general al CN APMC SA. Plângerea inițială a fost făcută la DNA pentru infracțiunea de Abuz în serviciu, dar procurorii anticorupție au declinat dosarul către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța. Toți membrii Consiliului de Administrație de la acea vreme au fost vizați de anchetă. Printre ei era și Mihuţ Constantin Crăciun, fost director general al CFR Marfă, implicat într-un dosar privind subevaluarea vagoanelor companiei CFR Marfă destinate casării în care prejudiciul a fost evaluat la peste şase milioane de euro. În cursul anului 2018 au fost audiați mai mulți angajați ai CN APMC SA implicați în procesul de selecție și de numire a directorului general Dan Tivilichi. După decizia instanței civile, la parchet a fost depus la dosar un certificat de grefă. Ca urmare a noilor probe a fost schimbată încadrarea din Abuz în serviciu în fapte de corupție. De asemenea, cercetarea se va face „in personae” identificându-se și un posibil făptuitor în persoana fostului director Dan Nicolae Tivilichi.

E strigator la cer! Ce pret va avea in Romania Samsung Galaxy S10

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
18:16 BREAKING NEWS. DEZASTRU pentru KOVESI! Îi FUGE PĂMÂNTUL DE SUB PICIOARE... PRIMELE REZULTATE în procesul de selecție pentru Parchetul European 17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 11:32 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 19:42 Date importante din „Dosarul penal Kovesi”. Avionul pentru Popa a costat 130.500 euro, spune Parchetul General 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata 16:37 KOVESI insistă și declanșează RĂZBOIUL cu Adina FLOREA. Amănunte INCENDIARE 16:20 6 ANI DE ÎNCHISOARE pentru Kovesi, BOMBA ANILOR în Justiţie! Breaking news în România 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9” 11:29 Kovesi și fuga de marile procese de la Înalta Curte. Comentariu de Simona Ionescu 11:29 DE CE este ROMÂNIA ASTFEL? Cazul Kovesi din perspectiva imposturii. Editorial de Dan Andronic 11:20 BREAKING NEWS. Avem NUMELE ZIARISTEI care a fost DATĂ AFARĂ de Sebastian GHIȚĂ la cererea Laurei Codruța KOVESI 11:12 Kovesi, TRĂDATĂ de Traian Băsescu: „Dacă atât a dus-o capul!” 10:20 Kovesi, fără SPP și salon oficial. FOTOGRAFIA care spune TOTUL despre fosta șefă a DNA