Condiții mai dure pentru românii care vor să dețină armă. Ce persoane vor deveni incompatibile pentru permis

pistol / Sursa Foto: Arhiva EVZ

Reprezentanţii mai multor asociaţii ale vânătorilor, colecţionarilor, dar şi sportivilor care practică tirul au solicitat, miercuri, în cadrul unei dezbateri publice organizată de Ministerul Sănătăţii, revizuirea listei bolilor incompatibile cu calitatea persoanelor de a deţine, de a purta sau folosi arme letale sau neletale, listă inclusă într-un proiect de ordin.

Ministerul Sănătăţii a organizat, miercuri, o dezbatere publică în sistem videoconferinţă privind "Ordinul pentru aprobarea condiţiilor de autorizare a unităţilor sanitare, publice sau private pentru examinarea ambulatorie a persoanelor fizice în vederea procurării, deţinerii, portului şi folosirii armelor şi muniţiilor şi a listei afecţiunilor medicale incompatibile cu calitatea persoanelor de a procura, deţine sau, după caz, de a purta ori folosi arme letale sau neletale".

"Documentul propus este, din păcate, extrem de imprecis şi periculos prin prezentarea a numeroase patologii ca reprezentând un motiv de incompatibilitate. Este o prezentare grosieră şi se omite faptul că aceste patologii nu există într-o singură stare de fapt. (...) Simpla prezenţă a unui diagnostic nu face ca un individ să fie incompatibil cu drepturile lui de a procura, deţine, de a purta arme letale sau neletale. Sau cum sunt armurierii care le repară sau le vând. Se aduce o atingere şi asupra unui drept de muncă. (...) Documentul - în starea în care se află - nu considerăm că poate fi tradus într-un ordin de ministru. Trebuie să privim cetăţeanul ca un cetăţean cu drepturi şi nu cu o listă de diagnostice. Trebuie schimbată toată paradigma acestui ordin. (...) Dacă luăm boala celiacă, multă lume are. Nu poate să mănânce gluten. Ce treabă are cu posesia, deţinerea sau folosirea unei arme?", a afirmat preşedintele Asociaţiei Naţionale a Colecţionarilor de Arme, Ioan Găucan.

Condiții mai dure pentru cei care vor să dețină armă

Medicul specialist endocrinologie Andrei Costache a apreciat că Ministerul Sănătăţii mai are de lucrat la listă, întrucât pe multe afecţiuni nu le consideră incompatibile cu calitatea de a deţine, purta sau folosi arme de foc.

"Boală cronică de rinichi stadiul 4,5, anumite tipuri de sindroame anemice, sunt mai multe..., hepatitele cronice. Nu văd ce legătură există între aceste diagnostice şi acest drept şi libertate a cetăţeanului. Acest document trebuie să ofere mai mult decât o listă a diagnosticelor de incompatibilitate. (...) Exprimarea este foarte vagă şi poate fi interpretată. Atunci când se restrâng drepturile unui cetăţean, ar fi ideal să nu fie foarte mult loc de interpretare. Din punctul meu de vedere lista poate să fie mult îmbunătăţită, mult clarificată. (...) Compatibilitatea să se stabilească de către medicul specialist din specialităţile enumerate pe listă", a afirmat medicul.

Vladimir Talpeş, reprezentantul Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, este de părere că tot proiectul de ordin trebuie reluat şi discutat împreună cu toţi factorii implicaţi.

"Noi, ca asociaţie de reprezentare a vânătorilor, ne opunem adoptării acestui proiect de ordin în forma în care a fost pusă în dezbatere publică", a susţinut preşedinte Asociaţiei în Beneficiul Vânătorilor şi Activităţii de Vânătoare, Adrian Lică.

Discuțiile care vor fi decizive

Vicepreşedintele Federaţiei Română de Tir Sportiv, Eugen Dima, a arătat că astfel de acte, precum proiectul de ordin de ministru, trebuie consultate cu asociaţiile şi federaţiile înainte de emiterea lor.

"În 35 de ani de când practic tirul sportiv nu am întâlnit situaţii periculoase - atât în poligoane, cât şi în afara lor - cu persoane care au o parte din afecţiunile din listă. Suntem surprinşi având o secţie specializată de paralimpici. Dacă luăm cuvânt cu cuvânt din ce aţi trecut în acest proiect de ordin, sunt excluşi. Noi suntem, ca ţară, membri fondatori ai Olimpiadei Paralimpice - secţia Tir. (...) Vă rugăm să vă gândiţi la condiţiile speciale pe care aceşti oameni cu dizabilităţi le au şi să nu le îngreunăm viaţa mai mult decât este necesar cu astfel de acte, care nu sunt deloc consultate înainte de emiterea lor cu federaţii, cu alte organisme, cum este şi Agenţia Naţională a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, colecţionari sau orice altă entitate care are un număr semnificativ de membri şi care pot fi impactaţi", a spus Dima.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Cătălin Vişan le-a spus participanţilor la dezbatere că se va ţine cont de părerile exprimate.

"De aceea, ne-au fost prezentate nişte diagnostice la care trebuie să mai lucrăm puţin. Aveţi perfectă dreptate. (...) Există şi exemple pozitive, şi exemple negative. Sunt alte state care au restricţii mult mai mari. (...) Sunt convins că absolut fiecare boală care a fost introdusă în această listă are o explicaţie medicală. Poate că unele sunt puţin exagerate, dar unele chiar îşi au locul pe această listă", a susţinut Vişan, conform Agerpres.