CONCURS EURO 2012: Spania - Italia. Derby-ul latin de la Euro 2012
- Sorin Breazu
- 10 iunie 2012, 19:03
Spaniolii, campionii europeni şi mondiali în exerciţiu, debutează la Euro 2012 împotriva Italiei (azi, la ora 19.00), la Gdansk.
După decenii de secetă, Spania a câştigat în ultimii patru ani cele mai importante competiţii ale lumii fotbalistice. De cealaltă parte, Italia a făcut câteva turnee slabe după 2006, când a ieşit pentru a patra oară în istorie campioană mondială.
Spania şi Italia sunt favoritele Grupei C, o grupă formată doar din ţări catolice, însă "albaştrii" nu se simt tocmai bine. După scandalul "Last Bet", care s-a lăsat cu reţineri de jucători chiar şi în sânul naţionalei, echipa lui Cesare Prandelli a pierdut fără drept de apel meciul amical cu Rusia, scor 0-3.
De cealaltă parte, marea problemă a Spaniei este oboseala. Ibericii au jucat foarte mult fotbal în ultimii ani, iar succesele pe care le-au obţinut ar putea să le ofere un simţ fals de siguranţă, iar jocul sclipitor de pase să sufere la acest turneu final.
Este un meci în care ambele echipe au ceva de demonstrat.
- Ghiceşte scorul meciului de deschidere la Euro 2012 dintre reprezentantele Spaniei şi Italiei şi poţi câştiga unul dintre cele trei premii săptămânale oferite de Evenimentul zilei şi pub-ul Champions, din Marriott. Acesta constă într-un voucher de 200 RON pentru consumaţie. Cel care ghiceşte scorul câştigă premiul, iar dacă sunteţi mai mulţi vom trage la sorţi unul dintre voi. SUCCES!
- CONCURSUL S-A ÎNCHEIAT! CÂŞTIGĂTORUL VA FI ANUNŢAT MÂINE ÎN JURUL PRÂNZULUI. PUTEŢI PARTICIPA LA CONCURSUL CU PRIVIRE LA MECIUL DINTRE FRANŢA ŞI ANGLIA!
- Puteţi accesa aici Regulamentul Concursului EURO 2012!