

Coordonatorul proiectului, Lucia Bibarţ, a declarat că „acest concurs se adresează cititorilor de toate vârstele şi se va desfă- şura joi, 21 februarie. Scrisorile de dragoste pornesc de la o tematică eminesciană, respectiv corespondenţa dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle. De aceea concursul este intitulat «Dulcea mea Doamnă şi Eminul meu iubit»“.
Puteţi scrie cu o pană exact ca romanticii de acum sute de ani sau la calculator. Nu contează cât de parfumată e scrisorica de amor, important e rezultatul, adică sentimentele care să-i dea gata pe cei din juriu. Misivele de amor pot fi expediate prin e-mail, la [email protected] org sau pot fi duse direct la bibliotecă.
Scrisorile de dragoste primite vor fi citite pe 21 februarie la ora 12.00, în sala de artă şi multimedia a bibliotecii din Arad, iar cele mai tari declaraţii de amor vor fi publicate în presa locală şi vor fi reunite într-o expoziţie.
Termenul-limită e data de 21 februarie. Anul trecut, când a avut loc prima ediţie a concursului, numărul arădenilor care au trimis răvaşe de amor a fost foarte mare, iar vârsta îndrăgostiţ ilor diferită: de la tineri până la cititorii „veterani“ ai bibliotecii arădene.