În urmă cu doi ani, în sala de sport a Şcolii nr. 143 din Bucureşti au apărut câteva mingi ovale. Elevii s-au uitat ciudat la ele, dar acum baloanele de rugby sunt aproape la fel de uzate precum cele de fotbal. În acest an, elevii Şcolii 143 au câştigat Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar la rugby-tag. Interesant este că nu a fost o competiţie între două-trei echipe din ţară, ci un campionat în adevăratul sens al cuvântului, care a implicat sute de echipe de la şcolile din ţară.

În sala de sport, şase elevi din echipa campioană se antrenează într-un meci trei la trei. Este de-ajuns să-i priveşti câteva minute pentru a realiza că viteza este esenţială în acest joc, iar alte forme de forţă fizică sunt cam de prisos. De exemplu, Stelian Ureche este cel mai scund şi cel mai slab dintre toţi, dar în rugby-tag este un avantaj.
"El are centrul de greutate jos, schimbă rapid direcţia de alergare, intră uşor pe spaţiile libere dintre apărătorii adverşi", explică profesorul Manţoc.

Fugă şi multă gândire

Însă "e multă gândire" la mijloc, adaugă Ionuţ Tangerică, un alt membru al echipei de campioni. El spune aceasta pentru că, la fiecare pas, ai varianta pasei sau a pătrunderii individuale. Bine, asta se întâmplă şi la fotbal, dar la rugby-tag trebuie să ai în vedere că, pe lângă minge, mai există un obiect al jocului.

"Trebuie să ai grijă să nu-ţi ia cineva tagul (sunt două, prinse cu scai de o centură, la şolduri – n.r.) cât ai mingea. Iar dacă ţi-l ia, trebuie să o pasezi rapid înapoi unui coleg", spune Florian Iordan. Iordan şi un alt coleg, Alex Pădurean, au corp de rugbişti în toată regula, dar şi un soi de agilitate nativă.

Dintre toţi muşchii de pe corp, foarte dezvoltaţi pentru copiii de clasa a opta, foarte utili le sunt cei ai coapselor. Sprinturile şi ruperile lor de ritm sfârşesc adesea prin eseuri.

În echipă este nevoie şi de jucători înalţi, pentru a prinde rapid mingile "lobate" de colegi, iar Silviu Bencea şi Bogdan Comănescu acoperă acest sector.

"Chiar şi fetele joacă rugby"

"Există loc pentru toţi elevii la rugby-tag. Şi vedem că începe să le placă. Chiar şi fetele joacă din când în când", spune Aneta Savu, profesoară de educaţie fizică la "143". Dânsa se bucură de popularitatea pe care a dobândit-o sportul printre elevi, deoarece "transmite o atitudine pozitivă".

Într-adevăr, la rugby-tag, în momentul în care smulgi eşarfa unui adversar trebuie să o ridici în aer şi să o înmânezi imediat ce adversarul ţi-o solicită. Altfel, eşti pedepsit. Iar, la rugby, individualismul este total de evitat.

"Dacă ţii mingea numai la tine, îţi ia adversarul imediat tagul", explică profesorul Manţoc.

Nu este nevoie de porţi

Când nu joacă rugby, elevii campioni de la 143 încing jocuri de fotbal. Dar, dacă este să compare timpul petrecut cu mingea ovală şi cea rotundă, tot rugby joacă mai mult. Ba chiar au început să urmărească la televizor jocuri de rugby. "Jucăm şi în spatele blocului, ca să încercăm şi alte scheme", spun ei.

La rugby-tag, numărul de jucători poate varia, în funcţie de teren. "Te orientezi după mărimea terenului şi decizi câţi la câţi să se joace", spune Manţoc. Un plus faţă de "sportul rege" ar putea fi amănuntul că nu este nevoie de porţi.

Spre deosebire de rugby clasic, la rugby-tag nu există niciun fel de lovituri de picior, deci nici transformări. În Bucureşti, pe lângă jucătorii de la Şcoala 143, sunt alţi peste o mie de copii de gimnaziu care joacă rugby-tag.

Mii de elevi-jucători în Bucureşti

O dovedeşte prezenţa de la Campionatul Interşcolar de Rugby-Tag 2009, organizat de Asociaţia Galaxia Sport, împreună cu Federaţia Română de Rugby şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucuresti.

La faza pe sectoare au participat 1.115 copii, iar alte 15.000 de persoane au ţinut să asiste.

"Rugby-tag este un pui al rugby-ului, care are un rol imens în viitorul acestui sport în România. Este, de fapt, primul contact al unui copil cu rugby-ul. De la rugby-tag se aleg copiii cu talent pentru jocul clasic."
ALIN PETRACHE, preşedintele Federaţiei Române de Rugby

REGULI

Fair-play-ul este regulă în rugby-tag

În rugby-tag, scopul jocului este de a înscrie cât mai multe eseuri. Este singura modalitate de a marca. Spre deosebire de rugby-ul clasic, nu există transformări. De altfel, singurul moment în care un jucător trebuie să atingă mingea cu piciorul este atunci când iniţiază o fază de atac (după un eseu, recuperare sau lovitură de pedeapsă).

Contactul fizic între jucătorii adverşi nu este permis. Echivalentul placajului din jocul clasic de rugby este smulgerea eşarfei. Fiecare jucător are două astfel de eşarfe, lipite cu scai pe o centură purtată la brâu. Dacă jucătorul care are mingea este deposedat de eşarfă, atunci el trebuie să paseze în 2-3 secunde, altfel echipa pierde posesia.

Toate pasele se dau ţinând mingea cu ambele mâini, către un coechipier aflat în spatele purtătorului de balon. Cel care reuşeşte să ia eşarfa purtătorului de balon trebuie să i-o ofere imediat înapoi. Dacă o aruncă pe jos sau întârzie înapoierea, atunci echipa adversă primeşte posesia.

În ceea ce priveşte durata jocului, întrucât jucătorii sunt puternic solicitaţi fizic, cele două reprize au câte 10 minute. Pauza este de 2-3 minute.

Oficial, dimensiunile terenului sunt de 60 de metri lungime şi 30 de metri lăţime, iar numărul de jucători este fixat la şapte.
Fete şi băieţi joacă împreună rugby-tag
<object width="480" height="385"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/5kWMNYg6i4I?fs=1&amp;hl=en_US"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/5kWMNYg6i4I?fs=1&amp;hl=en_US" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="480" height="385"></embed></object>