Concluzie trasă de comisia parlamentară din Moldova. Fostul judecător ucrainean Mykola Ceaus a fost răpit de serviciile secrete

Conform unui raport întocmit de comisia parlamentară din Republica Moldova, care a investigat dispariția lui Mikola Ceaus, acesta a fost răpit de ucraineni.

Una dintre concluziile raportului preliminar al comisiei parlamentare din Republica Moldova, care a investigat circumstanţele în care a dispărut fostul judecător ucrainean Mykola Ceaus, la Chișinău, arată că acesta a fost răpit de serviciile speciale ucrainene. Așa că, în acest context, comisia cere demiterea lui Alexandr Esaulenco, directorul SIS din Republica Moldova.

Mykola Ceaus a fost răpit, de la Chișinău, de serviciile secrete din Ucraina

„Eliberarea din funcţie a directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate, Alexandr Esaulenco, a şefului serviciului de contraspionaj şi a altor persoane pentru prevenirea atentatului la securitatea Republicii Moldova de către un grup de persoane din afara ţării care a activat nestingherit pe parcursul a câtorva săptămâni fără a fi detectaţi de SIS sau urmare a complicităţii cu aceştia”, a declarat preşedintele comisiei de anchetă, Vasile Năstase, conform publika.md.

Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Sorina Ştefârţă, a precizat pentru sursa citată că instituţia pe care o reprezintă a luat act de aceste solicitări şi va reveni, ulterior, cu un răspuns. Comisia recomandă Ministerului de Externe să expedieze o notă de protest Ucrainei cu privire la intervenţia serviciilor militare ucrainene pe teritoriul Moldovei.

„Cazul Ceaus trebuie calificat drept un atentat la securitatea naţională, or invazia impertinentă, grosolană a unor servicii speciale ucrainene pe teritoriul Republicii Moldova nu poate fi tolerată şi acceptată”, a mai afirmat Vasile Năstase.

O înregistrare în care presupusa victimă transmite un mesaj

Pe Telegram a apărut o nouă înregistrare video făcută de fostul judecător ucrainean Mykola Ceaus, care a transmis un mesaj. „După cum vedeţi, în ciuda multor comentarii, eu sunt viu şi sănătos. Mă simt bine. Mă adresez soţiei mele. Svetlana, toate planurile noastre despre care am vorbit primăvara rămân în vigoare”, a spus fostul judecător ucrainean, Mykola Ceaus.

De asemenea, comisia parlamentară a mai ajuns la concluzia că cetăţenii nu se pot simţi în siguranţă pe teritoriul Republicii Moldova şi că, în cazurile de răpire a unor persoane, nu există o colaborare între Ministerul de Interne, Serviciul de Informaţii şi Securitate şi Poliţia de Frontieră.