Concertul de Anul Nou a fost salvat de EBU. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR
- Radu Stefanescu
- 30 decembrie 2020, 06:00
În vechime anul începea cu echinocţiul de primăvară, sau cu solstiţiul de iarnă, deci, 21 martie sau, respectiv, 22 decembrie. Şi astăzi popoare vechi şi dirijate de înţelepţi, precum evreii sau arienii (persanii, iranienii) respectă concordanţa dintre luni şi zodii. Oare de ce? De ce ei se bat pentru supremaţia regională şi, prin ricoşeu, a Lumii, iar noi suntem doar o amărâtă de colonie? Pentru că evreii, de exemplu, au avut întotdeauna conducători de excepţie, care au polarizat energia naţiei şi au creat condiţiile performanţei şi a excelenţei. Noi... haideţi să lăsăm, deocamdată, lucrurile cum au căzut, am spus de multe ori fraza pe care am auzit-o, demult, de la Rege, Dumnezeu să-l odihnească: "nu te poţi bate cu o floretă împotriva unei armate de topoare!"
Să nu uităm că pe 30 decembrie se împlinesc 73 de ani, o viaţă de om, de la abdicarea Regelui Mihai şi proclamarea Republicii în România. Unii istorici postmodernişti o consideră o greşeală, abdicarea. Tragic Rege, Dumnezeu să-l odihnească! Era convins că rudele sale regale, învingătoare în conflictul mondial, o să-i sară în ajutor, o să menţină dinastia în România. Dar poţi să judeci cu datele de astăzi, pe cineva care a luat o decizie acum 73 de ani? Ar fi o prostie! Pe de altă parte republica, cu instituţiile şi pârghiile ei a permis o dezvoltare accelerată. Statele Unite, Franţa, Germania, Rusia sunt republici, unele federale. Monarhia a supravieţuit în acele ţări cu o tradiţie veche, Marea Britanie, Spania, de exemplu, dar numai cu un rol simbolic. Un atavism preţios, scump şi inutil, spun unii.