Radu Rățoi, campion mondial la acordeon, va susține un concert-eveniment la Chișinău, pe 11 ianuarie, de la ora 18:00.
Radu Rățoi este născut pe 20 septembrie 1998, în capitala Republicii Moldova, Chișinău. Acordeonistul a câștigat peste 40 de concursuri naționale și internaționale la acest instrument. Și este unul dintre cei mai importanți acordeonişti moldoveni, foarte apreciat de critica muzicală internațională.
Radu Rățoi, acordeonist de excepție
Și-a început studiile de muzică de la vârsta de 6 ani, la Școala de Arte „Alexei Starcea” din Chișinău. La doar 9 ani, a câștigat primul său concurs la acordeon. Ulterior, datorită dotării sale excepționale, a fost admis ca student la Centrul de Excelență în Educație Artistică „Ștefan Neaga”.
Radu Rățoi a făcut apoi studii de licență și masterat la Academia Regală Daneză de Muzică din Copenhaga, la clasa renumitului profesor de acordeon Geir Draugsvoll.
Premii, decorații și recunoaștere internațională
A primit mai multe distincții din partea Președinției Republicii Moldova: Diploma de Excelență pentru activitatea muzicală remarcabilă, în 2018, și titlul de „Maestru în Arte”, din partea președintei Maia Sandu, în 2022. A câștigat numeroase competiții internaționale, printre care Coupe Mondiale (2018), Concursul de acordeon Klingenthal (2019), Concursul Arrasate (2019) și Concursul internațional de acordeon din Moscova (2020).
În primăvara anului 2023, tânărul Rățoi, câștigător a peste 40 de trofee naționale și internaționale, a obținut unul din cele mai importante premii muzicale din Danemarca, Léonie Sonnings Musikpris.
Cariera sa de solist include concerte pe unele dintre cele mai importante săli din Europa și Asia: Filarmonica din Berlin, Casa Radio din Copenhaga, Sala de concerte Victoria, Sala Tivoli din Copenhaga, Sala de concerte Aram Khachaturian din Erevan, Sala de concerte din Harbin și multe altele.
Concert Radu Rățoi la Chișinău
Radu Rățoi se întoarce acasă și va susține un concert de virtuozitate pe 11 ianuarie, de la ora 18:00, la Sala cu Orgă din Chișinău. Biletele se pot cumpăra online, de AICI.
În programul concertului susținut de acordeonist se vor regăsi 12 studii transcendentale, din creația compozitorului romantic maghiar Franz Liszt.